Program nocturn pentru autobuzele RAT Craiova

0
853

Autobuzele şi tramvaiele RAT Craiova ar putea circula după un orar prelungit. În tramvaie nu se va mai circula cu bilete de hârtie, ci cu carduri electronice. Acestea sunt primele două măsuri pe care noua conducere a Regiei le va pune în practică în următoarele săptămâni.

Conducerea RAT Craiova a ajuns la concluzia că autobuzele şi tramvaiele se retrag prea devreme din trafic, lăsând multe ore din noapte neacoperite, deşi ar exista cerere din partea călătorilor. Potrivit directorului Alin Goga, ultima cursă pleacă de la capăt de linie de la ora 21.00 şi îşi încheie traseul în jur de ora 22.00, programul fiind considerat prea mic în comparaţie cu orarul după care se circulă în alte localităţi. “În alte oraşe mari e un alt orar, mai prelungit, al mijloacelor de transport. În Bucureşti este până la ora 23.00, la Timişoara la fel. Mă gândesc că poate şi pentru noi ora 21.00 e prea puţin. Le-am propus colegilor mei să lucrăm până la ora 21.30”, a declarat directorul RAT Craiova. Pentru început, orarul va fi experimental şi, dacă va exista cerere, se va merge după acesta.

Harta traseelor va fi modificată

O altă modificare este anunţată în privinţa traseelor. Conducerea RAT Craiova intenţionează să reconfigureze întreaga reţea de transport, îndeosebi cea după care circulă autobuzele. “Am cerut prelungirea unor trasee. De fapt, este vorba de o regândire în trei paşi a traseelor. În primul pas, vrem să vedem ce staţii sunt apropiuate, ce trasee se suprapun pe un anumit segment, adică nişte lucruri care pot fi optimizate imediat. În pasul doi, trebuie să ştim ce trasee trebuie prelungite sau modificate astfel încât să răspundă mai bine nevoilor cetăţenilor”, este de părere conducerea RAT Craiova. Abia la pasul al treilea se va regândi toată reţeaua de transport public. “Au apărut noi rute de infrastructură – şi mă gândesc la pasajele acestea –, care au determinat modificări. Inclusiv în cartiere s-au produs modificări ale structurii de populaţie”, a explicat directorul Alin Goga.

Validatoare şi portofele electronice pe tramvaie

Potrivit autorităţilor, o schimbare imediată o vor vedea craiovenii care se deplasează prin oraş cu tramvaiul. Conducerea RAT Craiova recunoaşte că nu vor fi cumpărate vagoane noi, dar promite că vor fi îmbunătăţite condiţiile de taxare. În locul vechilor perforatoare din fier şi a biletelor de hârtie, călătorii vor avea la îndemână taxatoare electronice şi carduri de călătorie pe bază de puncte. “Până la sfârşitul anului, în tramvaie vom reuşi să eliminăm biletele de hârtie şi, de asemenea, pe traseele 6,9 , E1 şi E2. Totul va fi cu portofel electronic. Îmi va fi uşor să urmăresc şi eu, din dispecerat, fluxul acestor maşini. Sunt mult mai multe avantaje de gestionare a flotei, ca să nu se decalaje mari între maşini. Adică să nu mai vină două autobuze unul după altul şi, după aceea, se aşteaptă o jumătate de oră pe următorul”.

Proiectul “Modern” a fost deblocat

Toate aceste beneficii vor fi oferite prin intermediul proiectului “Modern”, care, potrivit autorităţilor locale, a fost deblocat, după ce licitaţia a fost contestată de trei firme participante. Semnat de RAT Craiova şi alţi 22 de parteneri, din mai multe ţări, în 2009, proiectul beneficiază de o finanţare europeană de 13,66 milioane de euro, dintre care municipiului nostru îi revine 1,84 milioane de euro. În contul acestor bani, Regia trebuie să modernizeze reţeaua de transport prin instalarea de automate, de panouri electronice de afişaj în staţiile de călători, de camere de supraveghere video atât în autobuze, cât şi în staţii, de computere de bord în autovehiculele RAT şi de validatoare de bilete electronice şi implementarea unui sistem de gestionare a traficului prin GPS. Până în acest moment, RAT Craiova a reuşit să instaleze tabele electronice pentru informarea călătorilor în 20 de staţii, însă nu toate sunt funcţionale. Conducerea Regiei a explicat că datele trebuie furnizate de un sistem GPS, dirijat din dispecerat, dar la care nu au fost conectate toate autobuzele.