Mâine se va prezenta proiectul “World Cleanup Day”

0
187

Joi, 09.08.2018, de la ora 14:00, în Sala de ședințe a Consiliului Judetean Dolj va avea loc prezentarea proiectului “World Cleanup Day”, dedicat companiilor și ONG-urilor. „Peste 150 de țări din întreaga lume se unesc în cea mai ambițioasă mișcare civică la nivel internațional – World Cleanup Day.  Pe 15 septembrie 2018, sute de milioane de voluntari din întreaga lume vor spune „Let`s Do It!” în lupta împotriva uneia dintre cele mai presante probleme de mediu – deșeurile. Ziua de 15 Septembrie 2018 va intra în istorie ca fiind ziua în care oameni de pe tot mapamondul s-au unit și au participat la cea mai mare mișcare civică vreodată.  Într-o singură zi – 15 Septembrie – curățăm planeta de deșeuri.  Anul acesta ne propunem să aducem alături de noi 35.000 de voluntari in judetul Dolj”, a precizat Cătălin Zamfir, reprezentantul Asociației Junior Chamber International Craiova.