În calitate de partener oficial la Summer Well / UniCredit promovează artiştii grafici români

0
372

UniCredit susţine pentru al doilea an consecutiv festivalul de muzică Summer Well care va avea loc pe 8 şi 9 august pe domeniul Stirbey din Buftea. Din estimarea organizatorilor, peste 15.000 de persoane sunt aşteptate în fiecare zi la festival. Începând cu anul acesta, UniCredit îşi propune să transforme fiecare ediţie Summer Well intr-o experienţă unică prin promovarea tinerilor artişti vizuali din România.

Pentru ediţia din 2015, Ghica Popa este artistul care a acceptat provocarea UniCredit. « UniCredit este prin tradiţie un brand care susţine artele frumoase în toate tarile in care este prezent. Credem ca Summer Well este o oportunitate de a susţine artiştii tineri din România pentru ca publicul lor e acolo. Suntem foarte mândri de colaborarea cu Ghica, un artist cu experienţă internaţională şi suntem onoraţi că a acceptat provocarea noastra. Deja ne gândim la următorul nume pentru ediţia de anul viitor… » a declarat Anca Nuţă, Director de Identitate şi Comunicare UniCredit.

“Design-ul îmbină stilul grafic cu atmosfera de concert”

Ghica Popa este artist grafic, absolvent al Universităţii de Arta Bucureşti. Stilul său se distinge prin mixul de personaje precum roboţi, nave spaţiale sau alte caractere futuristice. Ghica a realizat design-uri personalizate pentru branduri internaţionale precum Less is More, Nike, IKEA, Yahoo, Orange, Samsung, Windows, Coca-Cola şi altele. « Am acceptat provocarea UniCredit în primul rând din admiraţie pentru brand, în special pentru lunga lor tradiţie de a susţine artişti. Am muncit cu drag, mai ales pentru că au fost foarte deschişi la ideile mele. Design-ul îmbină stilul meu grafic cu atmosfera de concert SummerWell, totul cu nuanţele de culoare specifice brandului UniCredit. Rezultatul îl puteţi vedea la Summer Well pe ATM-uri, portofelele care se dau la achiziţionarea a 10 jetoane la festival şi, pentru invitaţii norocoşi ai UniCredit, pe brăţări personalizate şi tricouri. » a declarat Ghica Popa, artist grafic.

UniCredit îi premiază pe cei care achiziţionează jetoane

Pentru ca experienţa de festival să fie trăită la maximum, UniCredit Bank s-a asigurat că totul să fie mult mai simplu: de la transport, până la achiziţia de jetoane. În calitate de « Official Currency Provider », UniCredit pune la dispoziţie 1 ATM şi 12 POS-uri pentru facilitarea achiziţiei de jetoane cu cardul. La 10 jetoane cumpărate, fiecare participant la festival primeşte un portofel personalizat Ghica Popa (în limita a 10.000 de bucăţi).  În parteneriat cu Visa, UniCredit îi premiază pe cei care achiziţionează jetoane cu orice tip de card Visa cu 1.000 de intrări gratuite la instalaţia interactivă Amococo, 100 de tricouri oficiale ale festivalului şi un premiu în bani în valoare de 1.000 de Euro, oferit prin tragere la sorţi. “Toţi cei care au card Visa emis de UniCredit beneficiază de transport gratuit până la festival (în limita a 50 de Lei) cu UBER prin înrolarea în aplicaţia UBER a unui cod unic. Pentru toţi ceilalţi, UniCredit susţine RATB cu suplimentarea numărului de autobuze care vor face legătura între Bucureşti şi Domeniul Ştirbei în limita a 25 de maşini.  Garderoba este, de asemenea, oferită de către UniCredit Bank şi Visa pentru toţi participanţii la festival. Pe pagina de Facebook a băncii s-a desfăşurat până  ieri, un concurs cu invitaţii la festival”, se precizează într-un comunicat de presă al băncii.