Până la Bechet, pe DN 55, privirea este răsfăţată de un peisaj plăcut ochiului, dominat de verdele crud, în plină expansiune, remontat după ploile din urmă, care au salvat de iminenta pârjolire totul: culturi agricole, horticole, iarba pentru vite. Şi nu mai continuăm. Fiindcă nu avem motive să elogiem un peisaj bucolic. Deodată, cam de la Rojişte, trecând prin Dobreşti şi apoi Sadova, cazi pe gânduri, uimit de grămezile de pepeni abia recoltaţi, care aşteaptă livrarea. Preţul s-a prăbuşit de la o zi la alta, ajungând la 0,4 lei per kilogram. Şi, mâine-poimâine, va scădea şi sub acest prag. O marfă, de excelentă calitate gustativă, perisabilă, fără mare căutare. Ce paradox. La intervale de timp, spun cei cu care am stat de vorbă, mai soseşte câte un TIR din alte zone ale ţării pentru încărcare. Producţia este generoasă, ca niciodată, în medie de 40 de tone la hectar, şi chiar peste, dar desfacerea rămâne nu un deziderat, ci o imensă problemă, nerezolvată. Tehnologia promovată, prin plantarea răsadului în spaţii protejate cu folie de polietilenă, irigare constantă, a condus la devansarea, cu o lună şi jumătate, a recoltării. Ca şi în anii din urmă. Cultivatori cu vocaţie, care de câteva săptămâni dorm în propriile „bostănării”, unde îşi veghează rodul trudei, par deznădăjduiţi. Şi, la o evaluare ochiometrică, sute de tone de pepeni verzi, dar şi galbeni, ajunşi la maturitate, desprinşi din vrejuri, stau acum sub cerul liber. Nici precocitatea rodului nu i-a mai avantajat pe cultivatori, fiindcă din cauza caniculei de săptămâna trecută s-a atins coacerea deplină. Pe reţelele de socializare, cultivatorii încearcă atât cât le stă în putinţă să-şi facă, fără vorbe de prisos, cunoscută oferta. Cei din Dăbuleni – un bazin consacrat – anunţă că, în Piaţa Obor, din Capitală, pot fi cumpăraţi pepeni verzi şi galbeni, dulci şi aromaţi la cele mai ademenitoare preţuri. Anul trecut, TIR-uri venite din Polonia au preluat o bună parte din marfă. În speranţa că şi anul acesta lucrurile vor sta la fel, suprafeţele destinate lubeniţelor s-au extins. În piaţa en-gross din Dăbuleni spaţiul a devenit insuficient pentru depozitarea temporară a acestui rod miraculos al pământului. Ofertă mare, cerere mică! Oricum am întoarce discuţia, fiindcă aşa se şi întâmplă, soluţii avantajoase, imediate, nu se întrevăd, şi mulţi se tem că nu îşi vor recupera investiţia. Supermarketurile absorb o parte din fondul imens de marfă, dar sunt concurate şi ele de piaţa liberă. Standardele cerute de marii retaileri sunt îndeplinite degeaba. Asociaţia „Casa pepenilor verzi Dăbuleni” nu a făcut prozeliţi şi poate nu fără motiv. Cultivatorii au reticenţă la orice formă asociativă, din motive doar de ei ştiute. Şi, totuşi, fără o altă gândire economică, nu se poate. Modele există, în ţări ale Uniunii Europene. Dacă nu vor fi preluate şi implementate, chinul se va prelungi. La nesfârşit. Sau an de an. Şi e păcat, când la capătul trudei te aşteaptă… deznădejdea. Oricum, ceea ce oferă sudul judeţului, în aceste zile, dovedeşte ceva: nu putem evada din inerţie, şi, poate, cine ştie, greşim. E o părere.
