Identitatea egipteană nu se rezumă la Islam

0
106
Abdel Fatah al Sissi

Eşecul politic şi economic al Fraţilor Musulmani nu explică totul. În mitologia fostului imperiu al faraonilor, zeul Ra parcurgea, în fiecare zi, universul pe barca sa sacră. Noaptea, el naviga în lumea subterană a forţelor obscure. În zori, el privea întinderea cerului, în lumina lui strălucitoare. Generalul Abdel Fatah al Sissi, care tocmai l-a debarcat pe Mohamed Morsi şi colaboratorii acestuia din palatul prezidenţial, nu este adevăratul look al zeului Ra. Acest centurion intră în politică cu sabia în mână şi o viziune proprie asupra celor lumeşti. Dar o bună parte din opinia publică egipteană îi este recunoscătoare pentru demiterea susţinătorilor obscurantismului. Este adevărat, egiptenii (care nu sunt cei mai deficitari în planul culturii politice şi sociale, Cairo fiind cândva „capitala lumii arabe”) începuseră să realizeze că îmbrăţişarea islamului politic nu aduce bunăstarea jinduită. Fraţii Musulmani doreau reducerea identităţii egiptene la o viziune îngustă şi sectară a islamului, fără a reflecta asupra străvechii credinţe. Fiindcă ar fi găsit acolo riscul ca un popor vechi să se trezească dintr-o nevroză ameninţătoare. Egiptul există, ca stat, cu 3.5000 de ani înainte ca profetul Mohamed să fi apărut în deşertul Arabiei şi să formeze o nouă religie. Cutumele vin din adâncul timpurilor şi întotdeauna Islamul şi Creştinismul copt au coabitat. Egiptul nu este doar o comunitate a credincioşilor, ci o naţiune adevărată, cea mai puternică din lumea arabă, la porţile lumii mediteraneene şi a Europei. Egiptul a fost roman, bizantin, islamic, otoman. El este, în parte, creştin: este Sfântul Marc care a fondat biserica egipteană, şi este Alexandria, apostolul lui Hristos martirizat.  Egiptul este, de asemenea, Nasser care, timp de 15 ani, a fost farul naţionalismul arab laic. Este, de asemenea, Anwar El Sadat, care a îndrăznit să sfideze tabuurile şi să facă pace cu Israelul. O pace care durează şi ale căreia garanţii de facto le conferă armata egipteană. Fraţii Musulmani, cu sloganul lor simplist „Islamul este soluţia!” şi acţiunile lor, la un moment dat seducătoare, au reuşit să atragă mulţi egipteni. Mai ales într-un moment în care ei au fost văzuţi ca singura forţa de contestare a unui regim osificat. Dar nu poţi guverna o ţară, cu 85 de milioane de locuitori, cu un surâs din secolul al VII-lea, o ţară care are şansa de a dispune de atuuri importante: cadre competente, resurse petroliere, canalul de Suez şi mina de aur numită turism. Şi era un pic complicat în a te descurca cu ideile simpliste ale Fraţilor Musulmani. Evenimentele rămân, în continuare, tulburi. După ciocnirile violente, soldate cu cel puţin 37 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui interimar, Ali Mansur, a ţinut să anunţe că Fraţilor Musulmani le va fi permis să participe la viitoare alegeri, inclusiv cele prezidenţiale. Armata nu a precizat când acestea vor avea loc, dar a asigurat că există o foaie de parcurs pentru derularea tranziţiei politice. Nominalizarea în funcţia de premier a lui Mohamed El Baradei, fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), deţinător al Premiului Nobel pentru Pace, în 2005, favoritul liberalilor şi al tinerilor revoluţionari, nu a fost împărtăşită de Fraţii Musulmani, dar nici de Partidul Salafist Al Nour, sosit al doilea la ultimele alegeri legislative. Situaţia este complicată. Fostul şef al serviciului de informaţii, Mohamed Raafat Shehata, a fost înlocuit zilele trecute cu generalul Mohamed Fareed, în vârstă de 66 de ani, acuzat de preşedintele Morsi că ar fi ascuns dovezi împotriva lui Hosni Mubarak. Constituţia este suspendată, iar Camera Superioară, dominată de islamişti, dizolvată. Nemulţumirile faţă de orice guvernare ar putea reveni, ţara este vlăguită, iar bunăstarea oamenilor este încă departe. Taberele de manifestanţi, tot mai distincte, îşi vor continua confruntarea. Iar un nou regim de tip Mubarak, care să asigure militarilor privilegiile, nu prea mai este posibil. Un război civil, în schimb, da, fiindcă se vorbeşte „de o lovitură de stat” care încă nu este validă.