Eliza Peţa Ştefănescu, deputat PSD de Dolj : Consiliile județene vor putea să înființeze servicii de gestionare a câinilor fără stăpân

0
500

Consiliile județene vor putea să înființeze servicii de gestionare a câinilor fără stăpân, o inițiativă ce vine în sprijinul autorităților publice locale și care este un mijloc de gestionare mult mai eficient a populației canine, precum și o măsură de siguranță în plus pentru comunitatea locală. Grație existenței acestor servicii în subordinea consiliilor județene, se vor putea derula activități adiacente, cum ar fi campanii de adopție sau de promovare a adopției.

“Totul este posibil datorită adoptării în plenul Camerei Deputaților, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

A fost modificat și articolul din lege care reglementa concesionarea ca fiind singura modalitate de realizare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Astfel, în urma modificărilor aduse, unitățile administrativ teritoriale vor avea libertatea de a-și gestiona aceste servicii, folosindu-se de oricare dintre modalitățile prevăzute de legislația in vigoare, în funcție de necesități.

Trebuie să ne implicăm în continuare, fiecare dintre noi, alături de autoritățile publice, să protejăm laolaltă integritatea cetățenilor, dar și animalele fără stăpân, pentru a reuși o cooperare pentru un mediu sănătos!” : Eliza Peţa-Ştefănescu, deputat PSD de Dolj.