Bergodi: ”E foarte greu pentru un antrenor să gestioneze această perioadă”

0
177

După debutul pe banca Universității Craiova, în meciurile amicale cu Viitorul (0-3 și 2-1), italianul Cristiano Bergodi spune că e foarte greu pentru un antrenor să gestioneze această perioadă și că nu va fi ușor să îndeplinească dorințele suporterilor craioveni legate de performanță și de un joc spectaculos.

”Concluziile sunt că au fost antrenamente bune ambele jocuri, ne-au permis să avem 90 de minute pentru toți jucătorii. Unii au fost obosiți, am lucrat mult în ultima vreme, acum vom avea o săptămână de descărcare pentru meciul cu Botoșani. A doua partidă a fost bună pentru noi, am jucat bine, și sunt mulțumit de ceea ce s-a întâmplat. Important este că nu am avut accidentări. Nu e ușor să ne revenim după două luni și jumătate. E foarte greu pentru un antrenor să gestioneze această perioadă, e normal că poate să apară surprize din toate punctele de vedere. Echipele s-au antrenat acasă sau cu grupe de 4 jucători, vom încerca să avem prospețime în ceea ce urmează. Sunt aici din 2005 și știu că la Craiova se vrea performanță și joc plăcut, nu va fi ușor, dar vom încerca tot ceea ce ține de noi. Sunt sigur că putem face treabă bună. La Craiova sunt condiții de Serie A. Nu am ales un prim 11, dar mă gândesc la cine va putea juca, e bine că există concurență. Astăzi am făcut două echipe, de dimineață au fost mulți tineri și s-a văzut. Am încredere în băieți și vom vedea ce vom face săptămâna viitoare.” a declarat Cristiano Bergodi la finalul partidelor amicale cu Viitorul.

Cristiano Bergodi spune că absența fanilor din tribune va fi un mare handicap pentru echipa sa, dar va încerca el însuși să fie un motivator bun pentru elevii săi.  „E o problemă mare că nu vom avea spectatori, dar nu poate să fie o scuză pentru jucători. La Craiova, suporterii erau al 12-lea om pe teren, trebuie să ne motivăm singuri, iar antrenorul are un rol important.”