Călin Popescu Tăriceanu a venit să o susţină pe Anişoara Stănculescu

0
543

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi secretarul general al partidului, Daniel Chiţoiu, s-au aflat, ieri, la Craiova pentru a susţine candidatul propus pentru funcţia de primar al municipiului, Anişoara Stănculescu. Preşedintele Senatului a lăudat proiectul politic pe care aceasta l-a gândit pentru Craiova şi a spus că Anişoara Stănculescu are multe calităţi pentru care o ajută să fie un primar bun pentru acest municipiu.

aldeDupă ce a apreciat trendul pozitiv pe care se află partidul, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat faptul că partidul a fost consecvent şi la aceste alegeri locale parţiale, venind cu un candidat separat pentru funcţia de primar al Craiovei, Anişoara Stănculescu, care se bucură de susţinere în acest demers. „Am venit să o susţin pe colega noastră, doamna inginer Anişoara Stănculescu. Nu ştiu dacă este o întâmplare sau dacă colegii din filială au făcut acest lucru premeditat, dar iată că după Olguţa Vasilescu, care a avut un exerciţiu de succes ca primar şi a ajuns şi ministru, ALDE propune pentru Primăria Craiovei tot o femeie – destoinică şi cu pricepere”, a spus preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a lăudat programul pentru Primăria Craiova

Plecând de la mandatul fostului primar, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Senatului a spus că aceasta a fost un primar bun, dar că în Craiova mai sunt lucruri de făcut, care se regăsesc în programul electoral al candidatului ALDE. „Poate mulţi îşi propun problema dacă, după Olguţa Vasilescu, care a fost apreciată şi rezultatele pe care le-a obţinut, mai este ceva de făcut în Craiova. Eu cred că oricât de bun ar fi un primar – şi Olguţa Vasilescu a fost un primar bun –, întotdeauna mai rămâne de făcut. Cetăţenii, în mod normal, doresc să trăiască mult mai bine, pretenţiile, în sensul decent al cuvântului, cresc, aşteptările sunt din ce în ce mai mari. Şi, până la urmă, un oraş care este bine gestionat nu înseamnă numai latura clasică a activităţii de administrare a serviciilor publice să fie bine pusă la punct, ci înseamnă un element în plus pe care Anişoara Stănculescu l-a evidenţiat foarte bine în programul ei, şi anume componenta economică”, a mai spus preşedintele ALDE.

Tăriceanu: „Craiova, deficitară economic

Tăriceanu a catalogat Craiova ca fiind deficitară din punct de vedere economic, în ciuda faptului că are tradiţie industrială şi găzduieşte compania Ford, dar că are şi câteva atuuri care pot fi folosite în atragerea investitorilor: forţa de muncă calificată asigurată de facultăţile craiovene şi faptul că se situează pe o axă economică importantă, pe care se mai găsesc Bucureştiul şi Piteştiul. „Avem un candidat care reuşeşte să gândească în perspectivă la dezvoltarea oraşului pe doi piloni esenţiali, cel economic şi cel de calitate a vieţii, într-o variantă foarte evoluată, foarte modernă. Şi cred că acesta este un atu foarte important pentru că multe din oraşele din România pe care le-am vizitat şi le cunoscut, dovedesc un lucru: că nu a existat o viziune de dezvoltare coerentă a oraşului”, a precizat preşedintele Senatului.

Anişoara Stănculescu, lăudată de preşedintele Senatului

alde 1
Anişoara Stănculescu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a evidenţiat apoi calităţile candidatului Anişoara Stănculescu, pe care a descris-o ca fiind o persoană cu o bună pregătire profesională, receptivă şi flexibilă, deschisă către nou şi modern, precum şi un om dispus la dialogul cu cetăţenii, ceea ce lipseşte multor oameni politici. „Primul element care o caracterizează pe Anişoara Stănculescu este pregătirea profesională, ceea ce mi se pare foarte important existenţa unui CV profesional şi a unei pregătiri profesionale. Al doilea element, receptivitatea şi flexibilitatea, deschiderea către nou, către ceea ce înseamnă modern. Şi al treilea element, disponibilitatea dialogului cu cetăţenii. Sunt foarte mulţi oameni politici care nu aud vocea cetăţenilor”.

„Bănia noastră europeană să redevină între primele patru oraşe ale ţării”

Candidatul ALDE a declarat, la rândul său, că este un lucru important să aibă susţinerea partidului şi că municipiul Craiova are nevoie de un primar în persoana sa. „Cred că oraşul nostru are nevoie de mine şi de echipa mea, pentru că se află printre ultimele municipii ale României ca şi dezvoltare. Ambiţia mea de olteancă este ca oraşul nostru de suflet, Bănia noastră europeană, cum o numim în proiectul nostru politic, să redevină între primele patru oraşe ale ţării în ceea ce priveşte dezvoltarea, să fie un pol de dezvoltare regională. Împreună cu echipa mea am gândit acest proiect, alături de specialişti, pentru dezvoltarea accelerată a Craiovei. El cuprinde şi obiecte importante, dar şi problemele de zi cu zi ale locuitorilor Craiovei. Campania mea s-a desfăşurat numai printre oameni, lângă locuinţele dumnealor, în pieţe, târguri, pe străzi, la locurile de muncă şi ştiu foarte multe probleme ale craiovenilor. Cu siguranţă, împreună le vom putea rezolva”, a declarat Anişoara Stănculescu, candidatul ALDE la Primăria Craiova.