Dezbatere organizată de Filiala Dolj a AcoR: Canalizarea prin vacuum o alternativă la sistemul tradiţional

0
410

Reprezentanţii Filialei Dolj a Asociaţiei Comunelor din România (AcoR) au pus, ieri, faţă în faţă, primari din judeţ, reprezentanţi ai unor firme de proiectare şi consultanţă, specialişti din cadrul Consiliului Judeţean Dolj şi furnizori de echipamente performante în domeniul tratării şi epurării apelor. Totul în cadrul seminarului cu tema „Canalizarea prin vacuum – o soluţie fiabilă şi în România”, care s-a desfăşurat în Sala Mare a Consiliului Judeţean Dolj. Întâlnirea este parte din proiectele pe care reprezentanţii Filialei Dolj a ACoR şi le-au propus în noul mandat, o încercare de a prezenta reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale soluţii diverse, practice şi bineînţeles cu costuri reduse, pentru dezvoltarea infrastructurii. De altfel, tehnologia prezentată în cadrul seminarului se regăseşte în documentaţia tehnică pe care comuna Urzicuţa a realizat-o deja, pentru realizarea unui sistem de canalizare în localitate.

Orice reprezentant al administraţiei publice locale din Dolj şi nu numai, îşi doreşte pentru comunitatea din care face parte investiţii. Cea mai mare „bătălie” este pentru investiţiile în infrastructură, pentru că aceasta e baza. Dacă ai o infrastructură solidă ai pe ce să construieşti, ai ce să oferi unui investitor. Însă cum bugetele locale sunt sărace, este normal să se caute proiecte şi soluţii tehnice pentru investiţiile dorite care să fie „ieftine şi bune”. Ori, reprezentanţii Filialei Dolj ai Asociaţei Comunelor din România (ACoR), tocmai asta au încercat să facă ieri, în cadrul unui seminar organizat în Sala Mare a Consiliului Judeţean Dolj: să ofere o alternativă la sistemul tradiţional de canalizare. „Este o problemă pe care am discutat-o cu colegii mei şi cu care m-am confruntat şi eu ca primar, de atâtea ori: vrem investiţii cât mai multe. Şi cum nu sunt bani suficienţi niciodată, trebuie să alegem soluţiile cele mai avantajoase din punct de vedere al raportului calitate/preţ. Şi pentru că de asta a fost înfiinţată această Asociaţie, ca să vină în întâmpinarea nevoilor primarilor, astăzi (n.r.-ieri), am organizat această dezbatere, având ca parteneri Consiliul Judeţean Dolj şi Administraţia Bazinală de Apă Jiu. În esenţă este vorba despre o firmă care oferă o tehnologie relativ nouă în domeniul tratării şi epurării apelor. Spun relativ pentru că e nouă doar la noi în ţară, în lume fiind utilizată de peste 40 de ani. Reprezentanţii firmei le-au explicat celor prezenţi cum se poate realiza o reţea de canalizare prin vacuum. Am considerat că este o soluţie foarte bună pentru cei care nu au încă asemenea proiecte şi vreau să vă mai spun că şi noi, pentru comuna Urzicuţa, am optat pentru o asemenea soluţie tehnică, documentaţia fiind realizată încă de anul trecut”, ne-a explicat Florea Grigorescu, preşedintele Filialei Dolj a ACoR şi primar al comunei Urzicuţa.

Producătorii şi-au prezentat „marfa”

Specialiştii SC DFR SYSTEM SRL au venit la întâlnirea cu cei peste 20 de reprezentanţi ai unor primării din judeţ, specialişti ai Direcţiei tehnice şi Compartimentului de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Dolj şi reprezentanţi ai unor firme de proiectare şi consultanţă din Craiova, cu toate „armele” la ei, pentru a face o expunere cât mai exactă a tehnologiei oferite. Florea Grigorescu ne-a explicat că a ales să-i aducă la aceeaşi masă pe toţi cei care ar putea fi interesaţi de implementarea unui proiect de acest gen pentru ca oamenii să poată afla de la sursă ce presupune acest concept al canalizării prin vacuum, să poată discuta direct cu producătorii, astfel încât să aibă toate informaţiile atunci când vor face alegerile.

Canalizarea prin vacuum este o tehnologie standardizată şi agreeată tehnic în România, deşi este mai puţin cunoscută. Câteva dintre avantajele ei ar fi costuri reduse datorate reducerii lucrărilor de construcţie şi a timpului de execuţie, reduceri semnificative, cu cel puţin 30 de procente, a consumului de energie electrică prin eliminarea staţiilor de repompare, întreţinerea extrem de facilă şi, nu în ultimul rând, faptul că toate componentele folosite la realizarea sistemului sunt garantate minim 10 ani. Sistemele convenţionale de canalizare presupun în primul rând săpături la o adâncime destul de mare încât să dureze mult şi să fie necesară întreruperea sau restrucţionarea traficului rutier, întrucât se amplasează, de obicei, pe marginea părţii carosabile. În plus, proiectantul sau constructorul se poate confrunta cu condiţii dificile de sol, traversări prin reţele deja existente sau alte obstacole. După cum au explicat reprentanţii firmei, canalizarea cu vacuum necesită ţevi sensibil mai mici decât cele din sistemele tradiţionale şi pentru că sunt compacte, pot fi instalate la adâncimi mai mici, chiar şi în zonele unde pânza freatică este ridicată. Sistemele de canalizare cu vacuum sunt cu autocurăţare şi, mai mult decât atât, o singură staţie de vacuum poate înlocui staţiile de pompare. Pe lângă o prezentare pe înţelesul tuturor, specialiştii au adus şi câteva componente pe care cei prezenţi la întâlnire să le poată vedea şi să-şi facă o idee exactă despre ce este vorba. Seminarul s-a încheiat cu schimburi de cărţi de vizită şi numere de telefon, iar pentru perioada următoare s-au programat alte întâlniri de acest gen, bineînţeles cu alte teme. „O să continuăm să venim în întâmpinarea membrilor Filialei, dar şi a celorlalţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale interesaţi, cu soluţii noi, cu proiecte noi, fapt pentru care, în perioada următoare sunt programate alte dezbateri de acest gen. Nu facem reclamă unei firme anume. Este vorba despre concepte pe care care le prezentăm, apoi fiecare este liber să decidă ce doreşte”, a încheiat Florea Grigorescu.

Proiectul tehnic pentru care Primăria Urzicuţa îl are finalizat şi a solicitat deja finanţare presupune realizarea unui sistem de canalizare menajeră cu vacuum şi epurarea apelor uzate pe o lungime de 29,650 kilometri – atât cât să acopere atât satul Urzica Mare, cât şi Urzicuţa – cu două staţii de vacuum şi două staţii de epurare. La analiza făcută înainte de a decide ce variantă să aleagă a cântărit foarte mult faptul că se pot amplasa conductele şi la un metru adâncime, nu este nevoie să distrugă asfaltul, având loc foarte uşor pe lângă gardurile locuinţelor şi, bineînţeles, costurile totale reduse.