Spectacole la „Colibri”, cu păpuşi şi ucenici păpuşari

0
325

Mâine, 9 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” publicul se va bucura de „Poveste despre Hansel şi Gretel”, un spectacol după Fraţii Grimm, de şi cu Geo Dinescu, Marin Fagu şi Mugur Prisăcaru. «„Poveste despre Hansel şi Gretel” este un spectacol pentru toată familia, în care se regăseşte fiecare. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar şi atmosferei create de muzică şi lumini, povestea este abordată din perspectiva relaţiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste», precizează reprezentanţii teatrului.

Va urma duminică, 10 aprilie, la ora 11.00, spectacolul „Bună dimineaţa, noapte bună”, cu actriţele Adriana Ioncu şi Alla Cebotari, adaptare după Donald Bisset, în regia lui Joro Ivanov, cu scenografia semnată Eustaţiu Gregorian, pe muzica lui Alexandr Mihailov. Biletele – la preţurile de 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului – se pot procura de la Agenţia „Colibri”, astăzi şi sâmbătă între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00.

După spectacolul de duminică, de la ora 13.00, în scenă vor urca ucenicii păpuşari – cei peste 100 de copii care au urmat cursurile atelierelor Fabricii de poveşti electroCOLIBRI, în perioada februarie-aprilie 2016: „Dincolo de poveste” (coord. Rodica Prisăcaru), „Micii creatori” (coord. Ionica Dobrescu), „Primul pas pe scenă” (coord. Alis Ianoş), „Fabrica de poveşti” (coord. Adriana Teodorescu), „Gazetarul de teatru” şi „Bebeti – magazinul de teatru” (coord. Laura Pumnea), „Cine sunt eu” şi „Dincolo de mască” (coord. Geo Dinescu), „Puppets occupy screen” (coord. Iulia Enculescu).

În perioada 18 aprilie – 19 iunie, Teatrul „Colibri” organizează o nouă serie de ateliere de creaţie, pentru fiecare existând un număr limitat de locuri. Înscrieri se fac în intervalul 11-15 aprilie, prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din data de 11 aprilie, de la ora 00:01, pe site-ul instituţiei, www.teatrulcolibri.ro, şi pe pagina de facebook. Taxa de participare este 150 lei şi trebuie achitată între 11 şi 15 aprilie.