Iohannis: Marţi şi miercuri voi organiza consultări cu partidele pe tema legilor securităţii

0
278

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va invita partidele politice, marţi şi miercuri, la consultări pe tema legilor ce ţin de securitatea naţională, subliniind că ”aceste chestiuni devin tot mai arzătoare”. ”Marţi şi miercuri mi-am propus să aflu opinia partidelor politice. Nu doresc să mai întârzii acest proces”, a subliniat şeful statului, adăugând că ”aceste chestiuni devin tot mai arzătoare”.

Iohannis a argumentat că norocul şi profesionalismul serviciilor au ferit România de evenimente teroriste până în prezent, dar că legile trebuie aduse la zi sau legislaţia mai veche înlocuită ”cu una mai bună pe alocuri”. El a precizat că invitaţiile au fost trimise joi, iar luni va discuta şi cu premierul Dacian Cioloş. ”Eu sunt convins că Parlamentul va găsi soluţia cea mai bună”, a subliniat şeful statului, arătând că îşi doreşte consultări şi cu politicienii, şi cu societatea civilă.

El a insistat asupra faptului că statul trebuie să apere şi să garanteze drepturile şi libertăţile civile în egală măsură în care trebuie să asigure un climat de siguranţă. Preşedintele a făcut referire la declaraţia de presă susţinută după şedinţa de prezentare a bilanţului SRI pe anul 2015, când a făcut referire la restanţele pe care România le are în materie de legislaţie a securităţii.

”Mă refer aici atât la reluarea discuţiei cu privire la legislaţia din domeniul securităţii cibernetice, cât şi la ansamblul reglementărilor în domeniul securităţii naţionale. Absenţa unei legislaţii coerente, unitare şi actualizate în materie de securitate naţională rămâne o temă sensibilă. Avem nevoie de o reformă legislativă, care necesită timp, dezbatere şi coordonare, dar care nu mai poate întârzia”, spunea atunci Klaus Iohannis.