Radu Stroe, propus pentru suspendare sau excludere din PNL

0
381


Deputaţii PNL l-au mandatat, ieri, pe liderul de grup, George Scutaru, să propună Biroului Politic Naţional al liberalilor care se va reuni astăzi în şedinţă sancţionarea vicepreşedintelui Radu Stroe (fost ministru al Afacerilor Interne). „Mâine voi face, ca şi lider de grup, în cadrul Biroului Politic, propunerea unei sancţionări a domnului Stroe. Mandatul meu este să prezint dorinţa grupului de a discuta acest caz cu două propuneri: fie excluderea, fie suspendarea pe şase luni”, a spus Scutaru. El a arătat că decizia, care a fost luată cu două voturi împotrivă şi şase abţineri, vine ca urmare a ultimelor declaraţii ale lui Radu Stroe. „Faptul că, în timp ce tot partidul este angrenat, de la ultimul membru până la preşedintele partidului, până la utimul parlamentar, într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte, cea mai importantă bătălie a partidului, un vicepreşedinte al partidului, un fost demnitar, şi nu orice demnitar, Radu Stroe, a primit ultima demnitate, cea de ministru de Interne, practic prin atitudinea sa aruncă în aer şi îşi bate joc de munca tuturor acestor oameni. Oamenii au fost foarte revoltaţi, colegii au venit din teritoriu, au fost întrebaţi şi tocmai de aceea a fost această discuţie”, a explicat Scutaru. El a amintit că la moţiunea simplă a PNL pe sănătate Radu Stroe a votat împotrivă. „Nu mi se pare normal ca atitudine politică ca un parlamentar să voteze împotriva moţiunii depuse de propriul partid”, a declarat Scutaru. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, tot ieri, că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător al partidului, iar discuţia despre excluderea sau suspendarea acestuia din PNL a venit „natural” şi este una „normală”, care ar avea loc în orice partid. Întrebat cum vede decizia grupului PNL de a propune excluderea ori suspendarea lui Stroe, Antonescu a răspuns: „Sigur că o voi pune în discuţia BPN, mulţi deputaţi se regăsesc în componenţa BPN. Mi se pare că este o discuţie care a pornit în mod natural, în mod normal, o discuţie care ar fi pornind în orice partid. (…) O decizie vom lua mâine (astăzi – n.r.) la BPN”. Chestionat dacă Radu Stroe s-a poziţionat în afara partidului, Antonescu a subliniat că „PNL este un partid suficient de serios şi suficient de puternic ca să nu permită astfel de atitudini în condiţii de precampanie. (…) Atunci când faci parte dintr-un partid nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca colegilor tăi”.