Prefectul Nicolae Giugea a intrat în campanie electorală, alături de incompatibila Ileana Şerban

0
582

Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj, a fost anunţat oficial candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj de către  preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu. Pentru că legea prevede ca prefectul trebuie să fie apolitic, Radu Berceanu a precizat că Nicolae Giugea îşi va da demisia în termenul legal pentru a putea participa la campania electorală. Nicolae Giugea, în acest timp a fost secretos, mimând o oarecare nehotărâre, spunând că va anunţa când va lua o decizie definitovă, dar că va respecta legea. Cum a ajuns ca numele lui să fie deja pus pe materialele electorale cu sigla PDL, înainte de a face anunţul oficial, şi lângă un director declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate? Ar fi greu de crezut că fără acordul său.     

“Vă anunţ acum: candidatul PDL Dolj la preşedinţia Consiliului Judeţean va fi Nicolae Giugea. Nu a fost foarte greu de stabilit, că nici nu a avut vreun adversar. Nominalizarea va fi făcută de CCJ de sâmbătă. Dumnealui este deocamdată prefect, deci apolitic, dar îşi va da demisia fără nici o problemă, în termenul stabilit de lege atunci când se va stabili data alegerilor locale”, a declarat Radu Berceanu în urmă cu aproximativ două săptămâni. Reacţia a venit din partea deputatului PSD Valeriu Zgonea care i-a cerut, într-o scrisoare deschisă, premierului Mihai Răzvan Ungureanu să îl demită pe Nicolae Giugea din funcţia de prefect. Nicolae giugea nu s-a lăsat mai prejos, şi i-a răspuns lui Valeriu Zgonea că se grăbeşte „ca fata mare la măritat”, şi a dat asigurări că va respecta legea: “Domnul deputat Zgonea se grăbeşte ca fata mare la măritat. Eu mă bucur că unii mă apreciază şi consideră că sunt bun să candidez din partea lor la preşedinţia Consiliului Judeţean. Mă onorează această propunere, însă e doar o propunere. Îl sfătuiesc pe domnul Zgonea să aştepte şi răspunsul meu, înainte să sară cu contestaţii. Nu mai zic nimic de faptul că el mă contestă la un prim ministru pe care de asemenea îl contestă din greu. M-aş fi aşteptat să-i conteste pe cei care îşi iau salariul fără să se ducă la serviciu. Să stea liniştit domnul Zgonea, voi respecta întru totul legea şi sunt convins că nu voi greşi atâta vreme cât domnul deputat rămâne activ şi vigilent în ceea ce mă priveşte”.

Felicitări cu sigla PDL, semnate de Nicolae Giugea şi Ileana Şerban

Conform Legii 340/2004, republicată în 2008, s-a făcut un pas de hotar în depolitizarea administraţiei româneşti. Astfel, conform art. 17: „Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică”. Ori ieri, pe Colegiul 5 Filiaşi, femeile au primit felicitări cu ocazia zilei de 8 Martie, semnate de Nicolae Giugea, în calitate de prefect, şi consilierul judeţean Ileana Şerban. Felicitările au pe ele sigla PDL. Este clar că Nicolae Giugea, din momentul în care a fost desemnat candidat din partea PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj nu mai poate respecta principiile art. 5 din Legea 340/2004 republicată: „Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile: a) legalităţii, impartialităţii şi obiectivităţii; b) transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public; c) eficienţei; d) responsabilităţii; e) profesionalizării; f) orientării către cetăţean”.

Prefectul este „garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local”

Tot la nerespectarea Legii 340/2004 republicată, intră şi asocierea cu Ileana Şerban, consilieri judeţean PDL şi director la Garda de Mediu Dolj. Conform art. 4, alin 1 din această lege: „Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale”, şi este „garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local”. Ori Ileana Şerban, conform unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate: „Începând cu data de 27.05.2010, Ileana Şerban se află în stare de incompatibilitate, întrucât exercită, simultan, atât funcţia publică de conducere de prim comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean Dolj,  cât şi calitatea de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dolj”. În urma constatării stării de incompatibilitate, Ileana Şerban, este în afara legii, şi este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. Este evident că prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea, încalcă legea, şi în perioada următoare, în calitate de candidat al PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj o va face sistematic, fără ca nimeni să se autosesizeze.