Criza sanitară a accentuat inegalităţile din domeniul educaţiei

0
482
Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei, mai mult decât se estima iniţial, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres, citată de edupedu.ro.

În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă.

“Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a comentat Jaime Saavedra, responsabil cu educaţia în cadrul Băncii Mondiale.

Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul. De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,”pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document.