Peste 43.000 de medici au părăsit România în ultimii zece ani

0
299

Un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în toamna acestui an arată că pregătirea universitară a unui medic în România costă, în medie, 81.000 de lei. Suma nu include şi anii de rezidenţiat care implică, de asemenea, costuri destul de mari. Un simplu calcul relevă că pentru pregătirea celor 43.000 de cadre medicale care din 2007 până acum şi-au manifestat intenţia de emigra (prin solicitarea certificatului de conformitate), România a cheltuit circa 3,5 miliarde de lei.

doctori 1Şi mai îngrijorător este însă faptul că, la nivel naţional, s-a coborât sub pragul critic de 40.000 de medici cu liberă practică. Aşa se face că sunt zone în ţară total neacoperite din punctul de vedere a existenţei medicului. Iar în spaţiul rural sunt cele mai mari probleme în ceea ce priveşte lipsa personalului sanitar. Alarmantă este situaţia din spitale, unde există un deficit major de medici, în cazul unor specialităţi importante precum ATI, chirurgie toracică sau cardiovasculară, radioterapie sau geriatrie.

Un medic la 330 de doljeni

În judeţul Dolj,aproximativ 2.000 medici ar trebui să aibă în grijă o populaţie de 660.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că, teoretic, fiecărui doctor doljean îi revin aproximativ 330 de persoane. Printre secţiile care ar mai avea nevoie de medici se regăsesc cele de neurochirurgie, oncologie, chirurgie vasculară sau cardiologie. În schimb, au nevoie de personal auxiliar şi asistenţi medicali secţiile de Anestezie Terapie Intensivă, Compartimentul de Arşi – unde, în mod obişnuit, normarea ar trebui să fie de un asistent la trei paturi – dar şi chirurgia.

În ceea ce priveşte motivele emigrării cadrelor medicale, studiile arată că migraţia din România a fost declanşată odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi debutul crizei economice.  Statisticile Eurostat relevă faptul că un medic rezident în România, inclusiv cei care lucrează pe secţii dificile, aşa cum ar fi cea de primiri urgenţe sau ATI, câştigă cu mult sub media europeană care este de 1.300 de euro. Iar diferenţele nu se opresc aici. Foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceaşi pregătire în Europa.  Una din categoriile importante de medici care lipsesc sistemului sanitar românesc este cea a chirurgilor cardiovasculari specialişti în pediatrie. Acest deficit se resimte în mai toate spitalele din ţară.

Deficitul de cadre medicale se resimte în toată ţara

doctoriDupă calculele reprezentanţilor Colegiului Medicilor din România, anul trecut, în 27 de judeţe din întreaga ţară existau unităţi sanitare care funcţionau fără a fi acoperite din punct de vedere al personalului medical.

În Uniunea Europeană, numărul doctorilor la mia de locuitori varia de la 6,2 doctori în Grecia, 4,9 în Austria şi 4,4 în Lituania, la 2,5 în România şi Slovenia şi 2,2 în Polonia, după cum arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi al Comisiei Europene. În ceea ce priveşte asistentele, media europeană este de opt la 1.000 de locuitori. În Danemarca, sunt 15,4 asistente la mia de locuitori, în Finlanda – 14,1, iar în Irlanda – 12,6. România se situează şi la acest capitol printre codaşe cu 5,8 asistente la 1.000 de locuitori.