USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru suspendarea preşedintelui

0
299

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009. Ponta a explicat că, ţinând cont de realitatea politică din Parlament, USL doreşte să obţină, în 2012, peste cinci milioane de semnături de susţinere publică a suspendării lui Traian Băsescu, chiar dacă aceste semnături nu au importanţă în demersul parlamentar: „Suportul popular, şi vrem să obţinem tot atâtea semnături câte voturi a luat Băsescu în 2009, este mult mai important pentru noi decât şmecheriile şi trădările din Parlament pe care se bazează acum Traian Băsescu. (…)”. Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui. “Orice vot din Parlament va fi cumpărat, le mai dă o funcţie UDMR, îi mai dă ceva lui Blaga”, a adăugat el.