UPDATE/ Încăierare de proporţii la un local din centrul Craiovei

0
358

barUn scandal de proporţii s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Craiovei, în barul On Off, de pe strada A.I.Cuza din municipiu. Un craiovean de 33 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale, după ce a fost agresat în timpul scandalului.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj menţionează că a fost vorba despre un conflict spontan, izbucnit la localul On Off, din Craiova, conflict în care au fost implicate mai multe persoane, fără să facă publice numele lor. În urma încăierării, un bărbat de 33 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu multiple leziuni, unele provocate şi de sabie, din câte se pare, a primit îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. Poliţiştii spun că au deschis un dosar penal în acest caz, însă victima nu doreşte să depună plângere pentru loviri şi alte violenţe. „S-a petrecut un conflict spontan, iar poliţiştii craioveni au deschis un dosar penal în acest caz şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.

UPDATE: Din informaţiile ulterioare, altercaţia a fost provocată de Gigi Vadik Zavera, cunoscut sub numele de Gigioc. Interesant este că toate camerele de filmat nu au funcţionat. Jandarmii au sosit la faţa locului când altercaţia se încheiase.