„Lecția de fapte bune” pentru 1.000 de elevi din Craiova

0
933

1.000 de elevi din 10 licee craiovene vor învăța ce înseamnă voluntariatul și de ce este important să se implice în acțiuni caritabile. La sfârșitul „Lecției de fapte bune”, așa cum se intitulează și programul cu care sunt provocați, tinerii vor implementa ei înșiși câte un proiect social care va fi inspirat din tot ceea ce vor deprinde pe parcursul celor șase luni de educație filantropică.

Asociația „Fapte bune pentru Comunitate”, în parteneriat cu Asociația „Vasiliada”, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Asociația Asistenților Sociali din Mitropolia Olteniei, au lansat, ieri, proiectul „Lecția de fapte bune”, care este finanțat de compania Heineken, prin programul „Heineken pentru Comunități”, fiind unul din cei doi câștigători ai ediției din acest an. „Fiecare proiect social are rolul de a face bine pentru oameni și comunitatea în care trăim. Este nevoie de cât mai mulți oameni care să facă bine și suntem conștienți că trăim vremuri în care nevoia socială este prezentă aproape la orice pas. Drept pentru care avem nevoie de și mai mulți lucrători care să lucreze la acest bine, iar proiectul merge exact în această direcție de a pregăti mâini care să lucreze pentru a-i ajuta pe alții care nu se pot ajuta singuri”, a declarat preot Adrian Stănulică, președintele Asociației „Vasiliada” a Mitropoliei Oltenia.

20 de profesori vor fi implicați în acest proiect

De săptămâna viitoare, șase experți din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, pe parcursul a cinci zile, vor lucra la elaborarea unei metodologii educaționale. Suportul de curs va fi transferat apoi către 20 de cadre didactice din 10 licee. „Este un proiect despre care am aflat de curând, dar care îmi este deja foarte drag. Gândind la rezultatele lui, la îndeplinirea obiectivelor, nu putem spune decât că privim cu încredere spre viitor pentru că tinerii sunt viitorul nostru. Era momentul să dăm niște lecții de fapte bune societății în care trăim. Noi punem un accent deosebit pe acest parteneriat școală-familie-comunitate, sperăm că este un pas înainte și că acest parteneriat se va dezvolta în continuare”, a declarat Janina Vașcu, inspector școlar adjunct, care a precizat că ISJ Dolj a desfășurat mai multe parteneriate cu Asociația „Vasiliada”.

Cele mai bune proiecte sociale vor fi premiate

Cele 20 de cadre didactice vor preda metodologia către elevi, la cursurile școlare. După ce tinerii vor înțelege rolul responsabilității sociale și cum se dezvoltă un proiect social, ei vor fi pregătiți să inițieze și să implementeze câte un proiect comunitar, la nivelul liceelor sau comunității. Cele mai interesante proiecte sociale din cele 10 vor fi premiate de organizatori. „Ne bucurăm că ne regăsim printre organizațiile care implementează pentru a doua oară, la nivelul municipiului Craiova, proiecte finanțate prin intermediul programului Heineken pentru Comunități. Ne-am propus să dezvoltăm comportamentul de responsabilitate socială pentru cel puțin 1000 de elevi, prin elaborarea și implementarea unei metodologii educaționale specifice”, a punctat Sorin Boboc, președintele Asociației „Fapte Bune pentru Comunitate”.

Deocamdată nu au fost alese liceele care vor fi antrenate în acest proiect, organizatorii concentrându-se mai întâi pe elaborarea metodologiei. Cei șase specialiștii care vor lucra au fost selectați și urmează să înceapă predarea educației filantropice la sfârșitul lunii noiembrie.