Să-ţi serveşti patria!

0
293

Deloc întâmplătoare prezenţa premierului Nicolae Ciucă, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, o unitate de învăţământ, pe care însuşi domnia sa a absolvit-o în 1985 (potrivit CV-ului) şi a reînfiinţat-o în 2016, pe când deţinea funcţia de şef al Statului Major al armatei. A avut întreaga susţinere a administraţiei municipiului Craiova, prin primarul Lia Olguţa Vaslescu, a inspectorului general şcolar, din acel moment, prof. Lavinia Craioveanu, în nu puţine chestiuni, nu uşor de soluţionat, de natură administrativă. Astăzi, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, din Craiova, prin riguroasa selecţie a cadrelor didactice, dar şi a cursanţilor, veniţi de pe tot cuprinsul ţării, excelenta dotare materială, curricula specifică, este unul „de top”. Am mai menţionat acest detaliu. O investiţie de încredere a fostului general de armată (acum în rezervă) Nicolae Ciucă s-a dovedit mai mult decât oportună. Chiar inspirată. Subliniem: existenţa Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova i se datorează în exclusivitate. Noul an şcolar a început, aici, în „casă nouă”, cu facilităţi deosebite de studiu, cazare, instruire. Au existat în croiala discursului premierului –altminteri bine calibrat- referiri speciale atât pentru profesorii şi comandanţii acestui liceu militar, cât şi pentru cursanţi. „Să alegi să-ţi serveşti patria de la o asemenea vârstă este o onoare şi o dovadă de maturitate, mai ales în vremuri care ne obligă să ne gândim mai mult la ţară şi la securitatea noastră”. Alte referiri au vizat iubirea de ţară, marele respect pentru valorile şi simbolurile naţionale. Iubirea de patrie începe cu iubirea de trecutul patriei. Nu există om care să-şi iubească patria şi care să nu aibă capacitatea de a iubi trecutul ei. Şi fireşte, a iubi trecutul nu înseamnă a iubi greşelile trecutului. Iubirea de patrie, adevărata şi marea iubire de patrie, e suficientă, şi e singura care le cuprinde pe toate. Iubirea de patrie este, la puterea unui suflet şi a unei vieţi, redimensionarea iubirii de eternitate. Cum puţine sunt exigenţele morale, etice chiar civice care ne mai animă, ca o componentă intrinsecă a ADN-ului fiecăruia, accentele specifice, prezente în alocuţiunea premierului, au trecut din păcate neluate în seamă la dimensiunile cuvenite. Numai că premierul Nicolae Ciucă ştia ce spune. Şi din raţiuni fireşti, aflându-se totuşi la un eveniment festiv, n-a dezvoltat elementele delicate ale mesajului său. „Să-ţi serveşti patria” nu este sau nu ar trebui să fie o formulă cazonă, unora străină de-a dreptul, şi prin goliciunea unei curricule mereu pitrocită prin remodelarea educaţiei, în acord cu valorile şi principiile unei societăţi deschise, un fel de echivalent educaţional al revoluţiei permanente a lui Leon Troţki. Nicolae Ciucă a sugerat, cu claritate, că rolul şcolii este acela de a ne ajuta să ne zidim, cultivăm şi apărăm un singur loc sigur, ferit de raidurile piraţilor şi de capriciile istoriei, aici pe pământul care ne-a fost dat. Rolul şcolii este acela de a ne ajuta să rămânem, să persistăm, să durăm. Iată în finalul acestui text un pasaj găsit în memoriile învăţătorului Dumitru Popescu din Izvor (Dolj), intitulate „Peste 44 de ani de muncă în ogorul şcoalei” (5 noiembrie 1884 – 1 aprilie 1929) apărut la tipografia „Speranţa” din Craiova în 1934 (pag. 112-116). „Cadrul didactic –arăta el- nu e funcţionar ci misionar, apostol al neamului. Cum va fi el va fi şi şcoala lui; şi cum va fi şcoala lui va fi generaţia viitoare”. De fapt, Nicolae Ciucă a transmis discret, că prin cei care îşi servesc patria, sufletul acesteia respiră etern.