Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, alături de Ştefan Stoica – preşedintele PNL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, Alexandru Gîdăr – candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, ministrul Tineretului şi Sportului – Ionuţ Stroe, senatorul Mario Ovidiu Oprea, a vizitat, luni, mai multe localităţi din judeţul Dolj.
Ministrul Adrian Oros a avut o întâlnire cu legumicultorii din comuna Işalniţa, întâlnire la care a participat şi candidatul PNL la funcția de primar al localității – Alin Paul Dragu. Legumicultorii i-au prezentat ministrului problemele cu care se confruntă legate de desfacerea produselor şi au solicitat schimbarea modalităţii de comercializare a legumelor în pieţe, pentru că acestea nu rezistă la temperaturi de 50 de grade. De asemenea, au cerut construirea unui depozit şi amenajarea unui spaţiu de 300 m.p. cu climatizare, unde oamenii să vină, să poată degusta produsele şi apoi să le cumpere, în felul acesta putând fi controlată şi calitatea acestora. De asemenea, cumpărătorii nu ar mai fi nevoiţi să suport traficul aglomerat din zona pieţelor din Craiova, unul dintre motivele pentru care oamenii nu vin la piaţă, în condiţiile în care parcarea din Craiova este una dintre cele mai scumpe din ţară: 3 lei/o jumătate de oră!
Legumicultorii prezenţi la întâlnire au afirmat, de asemenea, că este nevoie de atragerea tinerilor către această zonă în care media de vârstă a celor care muncesc este de peste 60-65 de ani, pentru că majoritatea tinerilor din satele din România pleacă în lipsa unui program pe agricultură care să îi integreze în familie.
Sprijinirea tinerilor fermieri, strategia de gestionare a apei, valorificarea produselor autohtone prin dezvoltarea unor pieţe locale şi a unei reţele naţionale de preluare, depozitare, procesare şi distribuirea produselor româneşti, programul ‘tomata’, susţinerea fermelor de familie au fost câteva din proiectele prezentate de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, Alexandru Gîdăr, a afirmat că autorităţile judeţene şi locale trebuie să se implice în atragerea tinerilor către mediul rural, prin acordare de consultanţă pentru demararea unor proiecte sau înfiinţarea de ferme familiale. “Doljul este unul din judeţele ţării cu cel mai mare risc de depopulare, în următoarea perioadă, în special în mediul rural. Strategia de dezvoltare a judeţului pentru următorii ani trebuie să fie orientată şi către sate, pentru că altfel satele noastre vor dispărea. Autorităţile locale, autorităţile judeţene trebuie să urmărească toate proiectele de sprijin pentru tinerii fermieri, pentru sprijinirea fermei de familie, să iniţieze chiar unele proiecte standard pe care să le pună la dispoziţia tinerilor, astfel încât să le faciliteze acestora parcursul către implementare. Suntem în al 12-lea ceas şi nu mai putem lăsa lucrurile la întâmplare”, a spus Alexandru Gîdăr.
Ministrul Agriculturii s-a deplasat în localitatea Calopăr unde se execută lucrări pentru reabilitarea staţiei de pompare de bază SPA1 Nedeia, a staţiei de repompare SRP3 Segarcea si a canalelor CD7 din amenajarea de irigaţii Nedeia.
Directorul ANIF Dolj, Veta Păsculescu, a afirmat că lucrarea se derulează pe o perioadă de 30 de luni. Valoarea întregii lucrări este de 80 milioane lei şi se va reabilita toată partea a doua a investiţiei Nedeia-Măceşu, unde sunt fermieri cu suprafeţe mari care au nevoie de apă. “Dacă ANIF a pompat anul acesta apa pe canale devreme, începând cu luna aprilie (noi am avut peste 160 km de canal plin cu apă la Dolj), problema este că organizaţiile udătorilor de apă nu mai există. Acele staţii care ar trebui să preia apa din canal şi să meargă la fermieri nu mai există. Ministerul Agriculturii trebuie să sprijine acele organizaţii cu proiecte pe măsura 4.3 şi să reabiliteze staţiile care să reia apa din canalele ANIF şi să le ducă la fermieri. Avem 12 asociaţii care au aplicat şi în partea a doua de la Măceşu acoperim toată suprafaţa irigabilă”, a spus Veta Păsculescu.
Alexandru Gîdăr a afirmat că se bazează pe sprijinul Guvernului PNL pentru a-şi pune în aplicare programul cu care candidează la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, iar printre acestea se află şi realizarea unui depozit regional pentru legume şi fructe şi a unor centre locale.
Ministrul Agriculturii, alături de echipa PNL Dolj, s-a deplasat şi la staţia de bază L1 Dăbuleni şi a avut întâlniri cu fermieri, legumicultori, cultivatori de pepeni din Dăbuleni, Călăraşi şi Bechet.
Biroul de presă al PNL Dolj