Romii implicaţi în scandalul de lângă Curtea de Apel Craiova rămân după gratii

0
442

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, vineri, contestaţiile formulate de romii craioveni arestaţi pentru implicare în scandalul de pe 5 iulie a.c., din apropierea Curţii de Apel Craiova. Șapte persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani au fost arestate, pentru al optulea inculpat fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă. Cei opt sunt acuzaţi de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au bătut alţi doi romi, cu care aveau neînţelegeri mai vechi.

dubaReamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care au coordonat cercetările în cauză, au reţinut că, „pe 5 iulie a.c., în jurul orei 9.40, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Sorin Durac şi Leonard Durac au aşteptat-o pe persoana vătămată Sorin Neguţ, iar în momentul când aceasta a coborât din taxi au lovit-o cu pumnii în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi împrejurare, dintr-un alt autoturism taxi a coborât şi persoana vătămată Felix Neguţ, care a fost lovită cu pumnul în zona feţei de inculpatul Ion Adîr, apoi a încercat să fugă, fiind urmărită de inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Valter Durac, Mitică Durac şi Ianoşi Durac”.

Odată prins, pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, Felix Neguţ a fost lovit cu pumnii şi picioarele, alegându-se cu leziuni care necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. „În zona comiterii faptelor, respectiv pe străzile „Constantin Brâncuşi” şi „Nicolae Titulescu”, din cauza actelor de violenţă exercitate de inculpaţi, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică, cetăţenii aflaţi în tranzit fiind panicaţi, iar traficul rutier a fost blocat pe timpul comiterii faptelor”, după cum au mai reţinut procurorii în referatul prin care au cerut arestarea celor implicaţi.

După finalizarea cercetărilor şi stabilirea identităţii celor implicaţi, şapte din opt fiind fugiţi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au solicitat, pe 12 iulie a.c., Judecătoriei Craiova, arestarea preventivă pentru opt craioveni de etnie romă. Instanţa a admis propunerea şi a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Sorin Florin Durac, singurul prins la momentul respectiv, iar cu privire la ceilalţi şapte inculpaţi, respectiv Durac Sorin Florin, Durac Fănel, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă pe 19 iulie a.c. Odată dispusă arestarea pe numele lor, şase din cei şapte romi s-au prezentat la Poliţie, ajungând în arest. Singurul care nu este nici acum de găsit este Durac Ianoşi, fiind căutat în continuare, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Pe 28 iulie a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova au admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi au prelungit cu 30 de zile arestarea preventivă a celor şapte inculpaţi din dosar care sunt după gratii. Cu toţii au contestat această hotărâre, însă vineri, 4 august a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj le-au respins contestaţiile, astfel că inculpaţii rămân după gratii: „Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Durac Sorin Florin, Durac Fănel, Durac Leonard, Durac Sorin, Durac Valter, Durac Mitică şi Adîr Ion împotriva încheierii nr. 78 din 28 iulie 2017 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 4 august 2017”, se arată în hotărârea instanţei.