Liviu Dragnea, liderul PSD: Nu cad în capcana întinsă de unii sau de alţii de a nominaliza un prim-ministru

0
274

dragnea-liviu-psdPreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că nu va cădea în capcana unora sau altora de a nominaliza un premier care să fie distrus până la alegerile parlamentare, afirmând că obiectivul PSD este să formeze o majoritate parlamentară cu ALDE după alegerile din toamnă. „În legătură cu posibilitatea ca eu să fi premier, sunt onorat de propunerea sau gândurile unora sau altora, numai că PSD va face această propunere după alegerile parlamentare. Nu avem alegeri de prim-ministru, nici nu cad în capcana întinsă de unii sau de alţii de a nominaliza un prim-ministru care să fie distrus până la alegerile parlamentare”, a declarat Liviu Dragnea, cu privire la posibilitatea de a fi premier după alegeri.

Liviu Dragnea a afirmat că obiectivul social-democraţilor este de a avea un program de guvernare „sănătos, românesc, naţional” care să le permită, ca împreună cu ALDE, să formeze o majoritate parlamentară şi să-i facă preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de premier, după alegerile parlamentare.

Liderul PSD a afirmat că nu a avut o discuţie cu Victor Ponta pe tema viitorului premier, dar a susţinut că nu îşi va schimba niciodată atitudinea faţă de acesta. “O să pun afiş aici la partid ca să nu mai repet în fiecare zi, dar repet cu drag. Din punctul meu de vedere, din partea mea ca şi coleg de partid, ca şi om, ca şi prieten, în sensul plin al cuvântului, vorbesc de lucruri, fapte şi acţiuni pe care eu le-am făcut în istorie pentru Victor şi le-am făcut cu drag – din partea mea, atitudinea faţă de Victor nu se va schimba niciodată, indiferent ce se întâmplă. (…) Ţin foarte mult la Victor Ponta. Ştiu că este o problemă universală, că marea problemă a României este relaţia mea cu Victor Ponta. Din partea mea nu veţi vedea niciodată vreo acţiunea împotriva lui Victor Ponta. Oricând sau orice s-ar întâmpla eu nu voi face niciun gest împotriva lui Victor Ponta”, a răspuns Liviu Dragnea, întrebat care este relaţia sa cu Ponta, în contextul în care s-a speculat că scenariul Dragnea-premier a fost lansat de fostul lider social-democrat.