Lăsăm pentru istoria locului legenda cunoscută, reamintită de Adrian Cioroianu, în cartea sa „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (ed. Curtea Veche, 2013), despre grănicerii recrutaţi din rândul ţăranilor din Dăbuleni, care refuzau să-l recunoască drept domnitor pe Carol I, în 1866, domoliţi în cele din urmă, după discuţiile de la Prefectura din Craiova. Ani de-a rândul, după cele întâmplate, s-a spus că atunci când avea de luat o decizie importantă, Carol I se interesa de părerea celor… din Dăbuleni: „Dar oare, dabulenii ce zic?”. Adică ce zicea poporul, fiindcă asta era simbolistica retoricii monarhului. Mutatis mutandis, din nou la Dăbuleni, de data aceasta la alegerile locale pentru funcţia de primar şi desemnarea unui nou Consiliu Local, fiindcă se aşteaptă de văzut ce vor spune, la urne „dăbulenii”. Actualul primar Aurel Băjenaru (PSD) îl are contracandidat pe viceprimarul său Viorel Marian Nanu (PNL), după o coabitare nu tensionată, cât de-a dreptul irespirabilă pe alocuri, după trădarea luminoasă a lui Victor Sărăcin, aşa-zisul lider al social-democraţilor, care a trecut după alegerile precedente, în semn de stimă şi onoare, în tabăra cealaltă, fără consecinţe juridice, mutilând majoritatea adevărată rezultată din alegeri. Cu un Consiliu Local premeditat ostil, juristul Aurel Băjenaru, fost procuror la viaţa lui, a scos-o la capăt. E drept nu uşor. Trecem peste noianul de întâmplări năstruşnice derulate de-a lungul celor patru ani, în care „tabăra Nanu” s-a opus în Consiliul Local Dăbuleni, uneori nu primarului, ci… localităţii. Din resentiment, valorificând minore dexterităţi, printr-un ping-pong de vorbe, fără comunicare, şi nu rareori, aşa pur şi simplu, din obişnuinţă. De greşit, poate s-a greşit în unele împrejurări, de ambele părţi, la tact mă refer, dar a nu deosebi gradele de vinovăţie, a practica o gândire de lemn, e greu de acceptat. Moment hazliu: candidează pentru funcţia de primar şi comicul consilier local Nicolae Drăgoi, din partea Pro România, căruia nu i se poate pune la îndoială abilitaeta. Admite că are păcatele lui (omeneşti), că e rău de gură, uşor de ispitit spre mici mari derapaje, dar să nu-i spui că „nu-i merge mintea”. Atât de deştept se consideră, încât ştie să preschimbe şi prostia, dacă e prea evidentă, în virtute. Cu domestici agramatisme. Oricum un portret greu digerabil. Bunul mers al unei administraţii publice locale nu poate avea ca ingrediente fragmente de bombăneală şi deriziune. Nu se poate trăi din amărăciune, recriminare şi ce o mai fi, fără minime reguli de conduită. Ce a făcut primarul? Întrebarea e justificată. Se poate vorbi de absorbţia de fonduri europene prin proiecte serioase (Casa de Cultură, mobilier urban, infrastructură rutieră, dotare şcoli, bază nautică de pregătire a sportivilor, spaţii verzi) dar se mai poate vorbi şi despre ceea ce urmează: o mare investiţie a Casei de Comerţ „Unirea”, o companie naţională a ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, într-un depozit frigorifer pentru legume şi fructe, cu unităţi de procesare, atât de reclamat de marii producători din localitate şi zona imediată. La nivelul ţării Dăbuleniul rezonează, în sensul că are de acum o faimă, construită în timp de oamenii locului. Duminică, la urne, ei vor fi aceia care prin votul lor vor alege şi primarul şi un nou Consiliu Local, mult mai teafăr decât cel căruia îi expiră mandatul. De multă vreme Dăbuleniul n-a mai trăit un asemenea moment de maximă importanţă pentru viaţa localităţii. Dar cu siguranţă oamenii locului ştiu ce au de făcut.
