Gogoşu este una din comunele mignone ale Doljului, cu satele sale Gogoşu, Gogoşiţa şi Ştefănel, a căror populaţie însumată este sub 1.000 de locuitori. O comună trecută prin istorii de toate felurile, mai vesele, mai triste, ajunsă înainte unei istorii cu un gust pur şi simplu amar, neîndoielnic amar. Locuitorii mai tineri, în putere cum se spune, au plecat să lucreze în străinătate sau la Craiova, iar mâna de localnici, o mână de oameni în cel mai deplin şi adevărat sens al cuvintelor, risipiţi prin văi priporoase, nu prea largi, precum cea a Raznicului, strânsă bine în chingi de verdeaţă, cunoscându-se ceva mai adânc între ei decât locuitorii unui bloc ce îşi trântesc uşa în nas, au rămas locului, pentru a-şi munci pământurile. Şcoala generală, condusă de profesoara Bora Mihaela are numai 24 de elevi, 6 cadre didactice, nici una stabilită în comună, care predau în module simultane. Directoarea şcolii crede că şcoala are dotarea necesară, şi cadrele didactice îşi fac datoria. E un punct de vedere. Dacă nu puţini localnici au renunţat de bună voie la vatra ancestrală a satului lor, gestul lor de a părăsi comuna are peste toată dezamăgirea şi semnificaţia unui act de opţiune. Gogoşu e o comună care se stinge, încet-încet, pentru care ziua de mâine pare doar neliniştitoare.
