Studentă de 21 ani, diagnosticată cu tumoră benignă, are nevoie de ajutorul nostru

0
2803

Gabriela Valentina Grădinaru (21 ani), din localitatea Ionești, jud. Gorj, este studentă la Jurnalism, Universitatea din Craiova. În urmă cu doi ani, Valentina, sora cântăreței de muzică populară, Cristina Grădinaru, a fost diagnosticată cu tumoră benignă la tibie, piciorul drept. Deși operată, în România, boala a recidivat.

„Au trecut doi ani de la prima operație. Mă durea piciorul foarte rău, iar un doctor din Craiova mi-a spus, în urma unor radiografii, că totul este bine și să iau arcoxia de 600 mg ca să îmi treacă durerea pentru că este operație pe os și durează foarte mult până se vindecă. În decembrie am fost să îmi fac un RMN ca să știu dacă totul e bine. Când am fost chemată să iau rezultatele, medicul mi-a spus că se vede că e umblat acolo, dar tumora este tot acolo”, povesteşte tânăra.

În cele din urmă, Valentina a mers la un control în Italia, unde i s-a spus că situația este mult mai grea față de cum a fost inițial. „Tumora a crescut foarte repede. Piciorul mă doare mereu, am momente când nu pot să merg din cauza durerii, nu dorm bine, mă trezesc plângând din cauza stresului. Sunt nopți în care plâng de dureri.”, adaugă studenta.

Vale este o fată plină de viață și optimistă. Dar singura variantă pentru ca ea să-și continue viața și drumul ales, acela de a face Jurnalism, este să se opereze urgent la o clinică din Italia. Operația este foarte grea şi costă 20.000 de euro, bani pe care familia Valentinei nu îi are.

Pe site-urile de socializare, mulți oameni s-au mobilizat și au scos la licitație haine, portrete, aranjamente ca să o ajute pe tânăra care are mare nevoie de suma de bani de care depinde viața ei. Multe urne au fost plasate în magazinele din Ionești, localitatea unde trăiește Valentina, toate cu mesajul „Uniți pentru Valentina.”

Vale nu își pierde speranța că totul va fi bine și își va putea continua viața și studiile în mod normal, cu ajutor și sprijin din partea tuturor oamenilor.

Conturile Valentinei sunt:
Cont bancar BCR, lei: RO13RNCB0134152429780001
Cod swift:RNCB RO BU
Cont BCR euro: RO72RNCB0134152429780006,
SWIFT COD: RNCB RO BU

ȘTEFANIA-MIHAELA DUȚU

(studentă Jurnalism, Universitatea din Craiova)