Teatrul „Colibri”: Weekend cu povești și ucenici păpușari

0
142

Sfârșit de săptămână cu noi povești și ucenici păpușari la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”. Sâmbătă, 8 iunie, la ora 18.00, este programat spectacolul „Puiul de Om din Cartea Junglei”, după Rudyard Kipling, scenariul, regia și scenografia Geo Dinescu și Marin Fagu, pe care îi regăsim în distribuție alături de Emanuel Popescu și Robert Iovan. Duminică, 9 iunie, la ora 11.00, îl întâlnim pe „Zorro” în spectacolul cu scenariul şi regia de Cristian Mitescu, scenografia Oana Micu și Tiberiu Toitan, coregrafia Ionuț Sergiu Anghel, muzica Alexandru Berehoi, cu actorii Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Marin Fagu, Adriana Ioncu. Biletele costă 7 lei sau 10 lei, în funcție de categoria locului. Tot duminică, dar de la ora 13.00, pe scena teatrului vor urca peste 100 de ucenici ai atelierelor desfășurate în Fabrica de povești electroColibri în perioada aprilie-iunie 2019.