Timp de trei zile, în perioada 31 mai – 2 iunie a.c, a avut loc prima competiţie transregională de dezbateri academice din Craiova sub forma celei de-a treia ediţii a Funky Debates, un proiect longeviv al asociaţiei ARDOR Muntenia – Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, de data aceasta organizat de Cosmina Jilăveanu, membra a ARDOR Muntenia.
Cuprinzând atât o proiecţie de film cu tema dreptăţii, training-uri legate de justiţie, dar, cel mai important, rundele propriu-zise, evenimentul a atras atenţia asupra unei modalităţi benefice de analiză argumentativă, gândirea critică.Temele competiţiei au fost variate datorită coordonatorului comisiei de arbitraj, Lucian Stroia (student la sociologie în primul an in cadrul Universităţii din Timişoara). Printre acestea, participanţii au dezbatut idei despre “folosirea site-urilor de socializare ca sursa de informație”. Sau obligativitatea partidelor “politice să formuleze promisiuni electorale care, odată încălcate, să ducă la alegeri anticipate.”
Echipa câştigătoare a propus introducerea jurisdicţiei universale în cazul crimelor împotriva mediului
După patru runde eliminatorii ce s-au desfăşurat pe 1 şi 2 iunie, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, a avut loc cea mai importantă etapă a competiţiei, anume finala, în care cele mai bune două echipe, de data aceasta ambele din Timişoara, au concurat una împotriva celeilalte pentru primul loc. Echipa câştigătoare a fost echipa ce propunea introducerea jurisdicţiei universale în cazul crimelor împotriva mediului, formată din Miruna Beldiman, elevă a Liceului Teretic Jean Louis Calderon, din clubul de dezbateri Zenith, Bogulean Valentin de la Colegiul Naţional Bănăţean, care face parte din acelaşi club şi Ficard Alexandru de la Colegiul Naţional Bănăţean, aparţinând clubului Chrome. Ficard Alexandru a reuşit de asemenea să se claseze pe primul loc în clasamentul individual al competiţiei, acest titlu reflectând astfel calitatea discursurilor sale. Nu mai puţin valoroşi, totuşi, au fost cei ce s-au pe locul II. Este vorba de echipa formată din Iacob Otilia şi Robert Barbu, elevi ai Colegiului Naţional Costantin Diaconovici Loga, alături de Horaţiu Ronkov, de la Colegiul Economic F.S. Nitti, toţi trei fiind membri ai clubului de dezbateri Chrome.
Dezbaterea de la Craiova a fost organizată de ARDOR Muntenia în parteneriat cu ACDV. Evenimentul a fost găzduit de Colegiu Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova. O susţinere foarte mare a venit din parte Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS), Leaders for Justice și Lider Just, care au ajutat la setarea participării gratuite în cadrul competiţiei, aceasta având scopul de a dezvolta spiritul competitiv, dar şi analitic al liceenilor. Fiind deja o mişcare de anvergură, dezbaterile academice au atras adolescenţi din toate oraşele tari de fiecare dată când un eveniment de genul acesta a fost organizat şi sperăm că va continua să atragă cât mai mulţi.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord