Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Direcția Județeană pentru Cultură Dolj, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Primăria Goiești vor organiza, în zilele de 12 și 13 iunie 2019, prima ediție a Festivalului Național „Alexandru Macedonski”, la împlinirea a 165 de ani de la nașterea scriitorului. Evenimentul se va desfășura la Craiova, unde poetul a absolvit în 1967 cursurile actualului Colegiu Național „Carol I”, și la Goiești, comuna doljeană unde și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. La eveniment este așteptată și Irina Macedonski, stră-strănepoata scriitorului.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri, 12 iunie, ora 9.30, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, unde se va deschide și o expoziție documentară dedicată poetului omagiat. Tot aici vor fi lansate volumele „Macedonski-Bacovia. Simbolismul românesc”, de Florea Firan (Ed. „Scrisul Românesc”) și „Alexandru Macedonski. Palatul fermecat. Eseu asupra barocului macedonskian” de Zenovie Cârlugea (Ed. „Alexandru Ștefulescu”). Programul mai cuprinde o sesiune de comunicări științifice dedicată vieții și operei scriitorului și, în încheiere, un recital de muzică și poezie, susținut de actori ai Teatrului Național Craiova și instrumentiști ai Filarmonicii „Oltenia”.
Cea de-a doua zi a festivalului se va desfășura la Goiești, în sala de festivități a Primăriei, mesajul de salut urmând a fi adresat invitaților, la ora 10.30, de primarul Atanasie Adam și de viceprimarul Gheorghe Corbeanu. Cu acest prilej, va fi prezentat proiectul de renovare a Casei Memoriale „Alexandru Macedonski” din localitate și se va inaugura o bibliotecă ce poartă numele scriitorului, cu volume ale membrilor Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, Căminul Cultural din Goiești va lua numele lui Alexandru Macedonski. Organizatorii vor acorda, în acest cadru, mai multe diplome de onoare. În programul zilei mai figurează un recital de poezie susținut de elevii Școlii Generale Goiești și altul al scriitorilor craioveni prezenți la eveniment, precum și un recital folcloric.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord