763 de români au fost selectați să primească un permis de călătorie DiscoverEU

0
419

763 de români în vârstă de 18 ani au fost selectați să primească un permis de călătorie DiscoverEU. Ei vor avea posibilitatea de a călători maximum 30 de zile între 1 august 2019 și 31 ianuarie 2020. Aproximativ 20 000 de tineri din toată Europa au fost selectați în această rundă a programului.

Aproape 95 000 de tineri s-au înscris la cea de-a treia rundă a acestei noi inițiative a UE pentru tineret. Aproximativ 20 000 de europeni în vârstă de 18 ani au fost selectați să primească un permis de călătorie DiscoverEU. Ei vor avea posibilitatea de a călători maximum 30 de zile între 1 august 2019 și 31 ianuarie 2020.

Cea de-a treia rundă a inițiativei DiscoverEU a atras cereri din partea a aproximativ 95 000 de tineri din toate statele membre ale UE. Înscrierile au avut loc pe parcursul a două săptămâni și s-au încheiat la 16 mai 2019. Circa 20 000 de tineri au fost selectați pe baza criteriilor de atribuire și ținând seama de cota stabilită pentru fiecare stat membru al UE.

Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Luna aceasta, DiscoverEU își sărbătorește prima aniversare. Pe parcursul unui an, circa 275 000 de tineri s-au înscris pentru a lua parte la această experiență, 50 000 dintre ei primind un permis de călătorie. Mă bucur să văd că tot mai mulți tineri doresc să descopere bogăția istoriei și culturii noastre, își fac prieteni în alte țări, devin mai independenți și mai încrezători în forțele lor, își împărtășesc experiențele și emoțiile și, nu în ultimul rând, se descoperă pe ei înșiși.”

Câștigătorii celei de-a treia runde vor fi contactați în curând, astfel încât să își poată rezerva călătoriile. Ei vor avea posibilitatea de a călători, singuri sau în grupuri de maximum cinci persoane, între 1 august 2019 și 31 ianuarie 2020 pe o perioadă de până la 30 de zile. Majoritatea vor călători cu trenul, iar alte moduri de transport sunt posibile doar în cazuri excepționale.