Descinderi într-o cauză vizând achiziţii publice cu încălcarea legii: Primarul din Mârşani cercetat pentru abuz în serviciu

0
122

Primarul şi viceprimarul din Mârşani au fost „săltaţi”, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Infracţiunilor Economice din cadrul IPJ Dolj, alături de alte persoane, într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. În cursul dimineţii, oamenii legii au făcut 12 percheziţii, la primărie, dar şi la locuinţele suspecţilor, în urma cărora au fost ridicate zeci de documente care vor fi folosite în cadrul cercetărilor. Procurorii spun că mai multe detalii vor fi date publicităţii astăzi, după audierea tuturor persoanelor ridicate şi dispunerea măsurilor legale.

Cercetările în acest caz au fost demarate în anul 2014 şi vizează fapte comise în perioada 2010 – 2014. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au anunţat că, ieri dimineaţă, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova împreună cu ofiţeri din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţi Economice, au efectuat un număr de 12 percheziţii la sediul Unităţii Administrativ-Teritoriale a Comunei Mârşani, judeţul Dolj şi la 11 locuinţe a mai multor suspecţi cercetaţi în dosarul penal numărul 6670/P/2014 în care se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, constând în aceea că, în perioada anilor 2010-2014, numitul G. C (n.r.- Constantin Ghencioiu), în calitate de primar al comunei Mârşani, fără a respecta procedura din domeniul achiziţiilor publice a încheiat contracte de achiziţii directe de produse şi servicii cu mai multe societăţi comerciale, şi a acceptat la plată  facturi pentru produse care nu au fost recepţionate în totalitate şi a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor şi, de asemenea, a acceptat la plată facturi fictive emise pentru o serie de lucrări care nu au fost executate în realitate, existând însă la sediul instituţiei procese-verbale de recepţie la finalizarea lucrărilor.

În urma celor 12 percheziţii – Craiova(4), comuna Cârcea(2) şi 6 în comuna Mârşani, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri, iar pentru audieri au fost ridicate 10 persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani, între care se află primarul şi viceprimarul din Mârşani. La acţiune au participat şi poliţisti de la formaţiunile de ordine publică şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Procurorii spun că mai multe detalii vor fi făcute publice la finalul audierilor.