Tramvaiul se mai mută o staţie

0
399

În încercarea disperată de a face ordine în furnicarul de maşini de la Universitate, autorităţile locale mai schimbă ceva. Potrivit viceprimarului Teodor Sas, poliţiştii rutieri nu au acceptat varianta ca tramvaiul să treacă prin inima sensului giratoriu care va fi amenajat pe Calea Bucureşti, cerând ca una din cele două să dispară. “Nu putem să renunţăm la sensul giratoriu şi atunci vom elimina tramvaiul. Nu-l vom scoate din circulaţie, ci îi vom schimba staţia, astfel încât să nu se mai ajungă în respectiva intersecţie”, a spus Sas. Acesta a precizat că noua staţie a tramvaiului va fi la Piaţa Centrală.