Ouzounidis, după al 4-lea 1-0: “Cheia meciului a fost defensiva”

0
207

După a patra victorie cu 1-0 de când a venit la Universitatea Craoiova, antrenorul grec Marinos Ouzounidis a declarat că, deşi îl mulţumeşte succesul, i-ar plăcea să fie scutit de emoţii pe final şi echipa să se desprindă. Grecul a spus că organizarea defensivă a fost cheia succesului cu  FC Botoşani.

„A fost un meci foarte dificil pentru noi și ne așteptam să fie așa, pentru că am avut o oponentă bună. De aceea sunt foarte mulțumit de obținerea celor 3 puncte. Am apreciat disciplina de care am dat dovadă în prima repriză. Le-am spus jucătorilor mei că pentru acest meci cheia este o organizarea foarte bună a defensivei. Botoșani este o echipă care, dacă ieși la joc, îți poate crea multe probleme. În special în prima repriză am fost foarte organizați. Nu le-am dat ocazia să-și creeze ocazii și, în schimb, am avut noi. În partea secundă, bineînțeles că nu am mai avut aceeași energie și nu am riscat prea mult. Dar și așa am avut 3 oportunități să marcăm al doilea gol și să fim mai liniștiți. Aceasta este o problemă, pentru că de fiecare dată la 1-0 presiunea este mare spre final. Se poate întâmpla ceva rău, poate să apară o greșeală… Ne trebuie timp să lucrăm astfel de lucruri. Nu-mi place faptul că ne impunem doar cu 1-0. Îmi doresc să marcăm mai mult, dar asta este problema noastră în acest moment. Am mai spus-o: avem jucători tineri în atac. Nu am putut conta pe Koljic și Ofosu, Camara nu este 100% pregătit, am schimbat unele lucruri și nu este ușor. Sper să marcăm mai mult, pentru că ocazii producem. Nu ne este ușor fără jucătorii enumerați mai sus “, a explicat tehnicianul elen.