De patru primăveri, ACCES Oltenia continuă să înmugurească zâmbete pe chipurile triste şi transfigurate de durerea unui diagnostic necruţător: cancer. Eroinele sunt femei aflate la diferite vârste, fiindcă această boală nemiloasă nu alege niciodată unde anume se instalează: unele sunt tinere care îşi împletesc cursurile la facultate cu şedinţele cumplite de chimioterapie, alte sunt mămici foarte tinere care nu ştiu cum să le mai ascundă copiilor, fiind prea mici, toată suferinţa lor, iar alte sunt persoane mature, deja bunici, care fac tot posibilul să-şi urmeze drumul în viaţă, curajos şi demn, pentru a nu mai afecta şi vieţilor fiilor, la rândul lor adulţi, cu problemele lor. Este o poveste despre speranţă şi viaţă, care se scrie, în fiecare zi, oră de oră, undeva aproape de noi.
Cu prosopul înfăşurat în jurul capului, doamna Tomescu se aşază pe scaunul capitonat cu piele ecologică din faţa oglinzii. Cât mai relaxată să fiţi, i se spune, şi îşi lasă spatele să alunece pe spătarul moale. În timp ce mâinile îndemânatice ale coafezei sucesc materialul, se destinde şi se priveşte în oglindă. Este tunsă scurt şi s-au înţeles dinainte să meargă pe aceeaşi linie. Pentru o simplă ajustare, este nevoie doar de un pieptăn şi o foarfecă, pe care hair-stylistul se întinde şi le ia dintr-un sertar mobil. O evaluare rapidă, apoi începe să toace mărunt din părul grizonat, care se depune sub formă de pulbere în jurul scaunului.
În salonul de cosmetică „The Studio”
În salonul de cosmetică „The Studio” este cald şi bine. Mobilierul este alb, liniştitor, iar pe pereţi sunt agăţate tablouri cu mănunchi de lavandă şi coşuleţe de flori, din care zboară panglici de mătase. Flacoanele cu ojă multicoloră sunt păstrate în nişte vitrine mici, aranjate tot pe pereţi. Recipienţii cu soluţii de păr au un loc asemănător, iar periile şi pămătufurile, bureţii şi clamele pentru păr stau în nişte sertare mari, cu roţi, pe care cosmeticienele şi le plimba între ele, de la un capăt la altul. Miroase a soluţie astringentă şi a fard, iar din boxe se aude, difuz, un Rolling Stone.
-Şi corpul cum a reacţionat?
-Foarte bine.
– Sunteţi norocoasă! Unde aţi fost?
– La Sfântul Nectarie. Sunt de excepţie, acolo te simţi ca într-o familie. E incomparabil cu un spital.
Dialogul se poartă la o măsuţă joasă, plasată în colţul opus al încăperii. Cu palmele întinse în mâinile manichiuristei, o doamnă tânără zâmbeşte vag. De sub bretonul artificial al unei peruci se zăresc ochii de un verde stins, conturaţi cu dermatograf maro. A trecut pe la machiaj şi arată ca o vedetă din paginile unei reviste glossy. Fără cea mai mică exagerare. Doamna cu care vorbeşte, în timp ce i se aplică un tratament la unghii, este psiholog şi o priveşte cumva cu reţinere. Îndrăzneşte să-i facă, totuşi, o mărturisire.
–Vă ascult pentru că am şi eu o soră psiholog, dar nu o ascult deloc. Dar pe dumneavoastră vă ascult.
–Mulţumesc, spune, simplu, psihologul Gabriela Predu.
Aveţi vreo preferinţă?, se interesează manichiurista, bruind discuţia. Cu un gest expert, agită conţinutul lichid dintr-o sticluţă. Când îi scoate dopul, prin salon se împrăştie un miros înţepător de acetonă. Culoarea aleasă – un roşu aprins, care face unghiile să arate ca nişte picături de sânge proaspăt.
La întâlnire cu primul psiholog
La soneria din holul mic, transformat în recepţie, se aude interfonul. Tânăra care intră cu paşi grăbiţi este invitată să se aşeze la cea de-a treia măsuţă, chiar lângă uşă. Se cocoţează pe un scaun înalt şi se scuză cosmeticienei care o ia în primire: deşi are doar 29 de ani, a colecţionat foarte multe riduri.
-De la soare, spune.
– 29 de ani? Cu machiaj, o să arătaţi ca la 20 de ani!, o încurajează însă o altă doamnă, care o întâmpină prietenoasă, cu privirea caldă. Afectuoasă din fire, gazda Andreea Niţă se străduieşte acum să fie cât poate ea de optimistă.
–Sunt prăbuşită, se scuză, însă, tânăra, fixându-şi irişii în cei ai cosmeticienei.
Vorbele ei îngheaţă totul în jur. Este un moment de blocaj peste care se trece, totuşi, vorbindu-se despre texturi, mărci şi nuanţe de rujuri. Să fie un vişiniu, propune cosmeticiana, ca să fie în contrast cu ochii luminoşi, de un albastru-verzui. Culoarea preferată a fetei este însă rozul pal, discret.
–Ca al doamnei, găseşte imediat nuanţa care o avantajează, reperând-o pe psihologul Grabriela Predu. Se cade de acord pe această nuanţă şi machiajul începe cu un pensat sumar al sprâncenelor, mai mult pentru contur.
–Eu nu am cu cine să vorbesc acasă. Cu familia mea nu pot să vorbesc despre lucrul acesta, reînnoadă tânăra conversaţia, la fel de brusc cum a şi început-o.
–Cei dragi nouă vor întotdeauna să ne ajute, dar nu reuşesc. Pentru că nu ştiu cum să facă asta, încearcă să-i pună ordine-n gânduri Gabriela – este primul psiholog pe care l-a întâlnit de când are cancer.
–Aşa este. Pe mama o apucă disperarea şi mă face să mă simt şi mai rău, îi dă dreptate fata. Cum stă înţepenită în scaunul pentru machiaj, simte nevoia să vorbească despre tot ce a produs boala mai tulbure şi mai dureros în sufletului ei.
-Mi se pare că nu mai am nici un fel de umanitate, nici un sentiment…
– E un mecanism de apărare, o linişteşte psihologul. Şi fata chiar se linişteşte. Îşi coboară pleoapele şi aşteaptă acum, cuminte, să i se aplice, în straturi, fardul.
Coafura îndrăzneaţă a doamnei Tomescu
Coafura doamnei Tomescu, singura care şi-a făcut publice numele şi viaţa, este acum gata. Se priveşte în oglindă şi se declară mulţumită. Este tunsă doar puţin mai scurt decât înainte, însă bretonul schimbă totul. A fost rulat pe o perie mare şi uscat mult timp cu feonul. A căpătat un efect modern şi îndrăzneţ, de care este tare mândră. Deşi are 69 de ani, doamna Tomescu arată cu mult, mult mai tânără. Şi chiar aşa se şi simte.
–Tunsoare tinerească, exact de ce aveam nevoie. Şi acum vreau să merg şi la machiaj. Peste capitolul ăsta nu sar!, anunţă cu autoritate. Se simte bine la salon şi împrăştie în jur bunădispoziţie şi energie. Privind-o, nu ai ghici că se luptă cu cancerul de mai bine de şase ani. A trecut printr-o operaţie grea, a făcut şedinţe chinuitoare de chimioterapie, tratamente complicate. Şi a mers şi la psiholog, mai întâi la psiholog.
–De una singură nu poţi să mergi pe calea asta. Este foarte greu, iar familia nu poate să te ajute. Iar ca mamă ai grijă să-ţi menajezi puţin copii.
Cu ajutorul psihologului Gabriela Predu, care a condus-o şi spre această campanie, doamna Tomescu a reuşit să trăiască o viaţă aproape normală. Exceptând momentele de mare durere interioară, care o vizitează câteodată şi cu care trebuie să se lupte singură, îşi urmează cursul firesc al vieţii. Îşi începe dimineaţa cu o cafea bună, cu caimac şi nu foarte dulce, apoi cu plimbări prin magazine ca să-şi limpezească mintea, cu plimbări la prietene, în general cu multe plimbări. Dacă o întrebi care este cea mai mare bucurie a sa, îţi răspunde râzând: o cafea. Alături de o ţigară şi de prieteni, completează rapid. Toată viaţa a fost brutar, o meserie pe care nu şi-a dorit-o de la bun început, dar cu care s-a împăcat pe parcurs şi a ajuns să-i placă foarte mult. Nu se dezminte nici acolo, la salon, unde lasă o reţetă de maia pentru cozonaci, pentru cornuri, pentru blat de pizza: bună pentru orice aluat. Într-un cuvânt, doamna Tomescu este tonică şi delicioasă şi o iubeşte toată lumea.
Campania „Pictăm pe chip speranţă”, la a patra primăvară
Rând pe rând, timp de două zile, pe la salonul de înfrumuseţare „The Studio” vor trece zece doamne cu afecţiuni oncologice, care vor pleca de acolo cu un plus de strălucire pe chipuri şi speranţa, atât de preţioasă în cazul lor, plantată, din nou, în suflete.
Campania „Pictăm pe chip speranţa” se continuă şi în acest an de către ACCES Oltenia. Se află la al patrulea an consecutiv, iar organizatorii, oameni cu suflet mare, nu au de gând se oprească nici anul viitor şi nici următorul. De fapt, dorinţa lor este să nu oprească niciodată. ”Fiecare an ne reconfirmă faptul că suntem din ce în ce mai recunoscători vieţii. Este o lecţie atât de importantă pe care am pierdut-o, de foarte multă vreme. Cred că românilor le lipseşte această lecţie a recunoştinţei. Acum realizăm cât de norocoşi suntem că suntem împreună: oameni care trebuie să se inspire şi să aibă încredere că ziua de mâine va fi la fel ca şi cea de ieri. Că este doar o etapă şi că nimic nu poate fi dificil dacă în jurul tău sunt oameni care sunt empatici, solidarizează şi te încurajează, ca psihicul tău să aibă puterea să meargă mai departe”, este crezul pe care Adreea Niţă, preşedintele ACCES Oltenia, îl aşază dintotdeauna la temelia acestei frumoase şi emoţionante campanii. Şi, de fiecare dată, odată cu speranţa, în sufletele tuturor înfloreşte parcă primăvara.
