Ieri, s-a desfăşurat cea de-a II-a probă a simulării Examenului de Evaluare Naţională, cea de Matematică. „Condiţiile au fost cele pentru un examen real, cu monitorizare video şi audio. Proba a fost susţinută în 156 de unităţi de învăţământ în care sunt înscrişi elevi în clasa a VIII-a, din totalul de 5.319 de candidaţi fiind prezenţi 4.554. Nu au fost înregistrate eliminări. Rezultatele vor fi făcute cunoscute pe 16 martie, fiecare unitate de învăţământ urmând să le dezbată atât individual cu elevii, cât şi în clasă, în şedinţele cu părinţii şi, nu în ultimul rând, în Consiliul profesoral, pentru a putea fi luate măsurile care se impun pentru remedierea situaţiilor negative. Următoarea sesiune de simulare va fi cea de Bacalaureat, prima probă, cea de Limba şi literatura română, având loc pe 19 martie, pe 21 fiind cea la materia obligatorie a profilului, iar pe 22 martie cea la alegere”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.