Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen-Daniela Dan şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea au participat, ieri, la sediul MMJS, la consultări cu sindicatele reprezentative din ordinea publică (personal MAI), dar şi ale personalului contractual din cadrul MApN, pe tema proiectului legii salarizării unitare.
Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai ministerelor au căzut de acord, în ansamblu, asupra proiectului legii salarizării unitare. Totuşi, reprezentanţii MMJS au transmis partenerilor de dialog social că aşteaptă sugestii, în perioada următoare, în cazul în care reprezentanţii sindicatelor vor descoperi inadverdenţe, după o mai atentă consultare a documentelor.
Sindicatele au ridicat, în cadrul acestei întâlniri, şi alte probleme care ţin de veniturile din prezent ale personalului MAI, convenindu-se ca ministerele cu atribuţii în acest domeniu să poarte, în continuare, discuţii cu reprezentanţii salariaţilor, în vederea identificării de soluţii.
La sediul MMJS sunt aşteptaţi, astăzi, 7 martie 2017, la consultări, reprezentanţii sindicatelor din Sănătate şi asistenţă socială. Totodată, precizăm că MMJS şi MCPDS vor purta discuţii, în perioada următoare, cu reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale. De asemenea, că s-a decis formarea unui grup de lucru la care să participe şi specialişti din cadrul instituţiilor militarizate, ai căror angajaţi nu pot adera la mişcări sindicale