Impact violent la ieşire din Craiova

0
446

accidentTrei persoane au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ieri, în jurul orei 13.00, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut la ieşirea din Craiova. Potrivit poliţiştilor IPJ Dolj, din cercetările efectuate s-a stabilit că Ion Coandă, de 52 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Fiat pe Calea Severinului, către Filiaşi, pe banda I de mers, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere şi a fost lovit în plin de un Volkswagen Passat, condus în aceeaşi direcţie de mers, pe banda a doua, de Valentin David, de 48 de ani, din Craiova, fost portar al Universităţii Craiova, în prezent antrenor cu portarii la Pandurii Târgu Jiu. În urma impactului violent, şoferul Fiat-ului a fost rănit grav, fiind transportat de un echipaj SMURD din cadrul ISU Dolj la spital. Tot acolo au ajuns cel de-al doilea conducător auto, dar şi Angelina Opran, de 55 de ani, din Craiova, pasageră în Fiat, ambii cu leziuni care nu le pun viaţa în pericol. Poliţiştii rutieri continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.