Dolj: Prins de jandarmi la furat de lemne

0
384

Sâmbătă, 06 februarie a.c., în jurul orei 15.00, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj – structura Bechet, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice pentru combaterea faptelor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos, au depistat în flagrant, pe raza localităţii Bechet, un bărbat ce tăia mai mulţi arbori, fără drept, dintr-o perdea de protecţie a fondului naţional forestier. Jandarmii au procedat la oprirea şi legitimarea acestuia, constatând că se numeşte L. M. de 39 ani, din com. Ostroveni. La faţa locului a fost solicitat sprijinul de specialitate al reprezentanţilor Ocolului Silvic Sadova, iar în urma verificărilor şi a măsurătorilor efectuate a rezultat faptul că acesta reuşise să taie 25 buc. material lemnos esenţă salcâm, cu diametrul cuprins între 6 cm şi 10 cm şi lungimea de 1,5 m  – 2,5 m, rezultând o cantitate de 1, 77 m 3. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.