Scandal în cartierul “Craioviţa Nouă”

0
944

Ieri seară, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că în cartierul Craioviţa Nouă are loc o altercaţie între mai multe persoane.

La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie care au identificat şi condus la sediul secţiei, pentru audieri, mai mulţi tineri. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict spontan între cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, patru dintre aceştia din Craiova şi unul din comuna Întorsura, care s-a desfăşurat în scara unui bloc şi în zona blocului respectiv din cartierul “Craioviţa Nouă”. În timpul conflictului, cei în cauză s-ar fi lovit reciproc cu pumnii, iar în urma acestuia un tânăr de 21 de ani a fost transportat la spital conştient şi cooperant, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie corespunzătoare prin unitatea de Parchet competentă.