Stropi de bucurie …. la botezul Bobotezei!

0
419

A fost şi nu prea a fost ger în ziua de Bobotează. Pe un cer senin ca-n zilele de vară s-a arătat şi soarele care nu a reuşit însă să dezmorţească obrăjorii copiilor pe care mamele i-au purtat în braţe cât mai aproape de busuiocul preoţilor. Dar cum frumoasele slujbe de Bobotează s-au desfăşurat peste tot în aer liber, credincioşii nu au plecat din curtea bisericilor decât după ce au primit pe creştete belşugul botezului cu Apă Mare. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, au plecat acasă bucuroşi şi purtând un mic pacheţel, sticluţa cu Aghiasmă şi firicelul de busuioc uscat.

La Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”, credincioşii nu s-au mai înghesuit ca altădată să fie printre primii care să primească Aghiasmă. Aproape de orele prânzului, când slujba Sfintei Liturghii din biserică era pe sfârşite, cozile nu erau aşa de mari şi oamenii aşteptau liniştiţi, uitându-se doar lung după razele soarelui care se strecurau timide printre crengile copacilor. Pe un cer senin ca vara, soare şi-a făcut într-adevăr simţită prezenţa dar nu a avut putere să încălzească pământul pe care străluceau din loc în loc petece groase de gheaţă. Nici gerul nu a fost totuşi într-atât de ştranşnic, ca în alte ierni când forma cristale de gheaţă în apa din butoaie.

„Este minunea şi bucuria bisericii noastre”

Ca de fiecare dată, sărbătoarea de Bobotează a început în biserică, acolo unde s-a săvârşit slujba Sfintei Liturghii. În mijlocul preoţilor s-a aflat ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care le-a vorbit credincioşilor despre bucuria pe care o aduce botezul primit la Bobotează. ”Sfânta Aghiasmă este sfinţită prin pogorârea Sfântului Duh, cum se spune la rugăciune. Este minunea şi, în acelaşi timp, bucuria bisericii noastre. Căci numai minunea trebuie subliniată în acest moment al Bobotezei, ci iubirea neamărginită a lui Dumnezeu care este prezent în viaţa noastră căci apa nu se strică. Apa pe care noi o folosim în fiecare zi devine, la Bobotează, apă sfinţită, Aghiasmă Mare cu care se sfinţesc casele, icoanele, bisericile, tot ceea ce este în viaţa noastră. Şi ce probă mai mare ne-ar trebui ca să ne întărim şi mai mult credinţa noastră decât Sfânta Aghiasmă?”.

Aghiasma Mare păzeşte casa de fermece

Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe credincioşi să plece acasă cu Aghiasmă Mare pe care să o păstreze într-un loc curat şi să o folosească ori de câte ori vor avea probleme de sănătate sau pentru a alunga spiritele necurate din case. „Să luaţi Aghiasma Sfântă, să o păstraţi acasă, să o beţi dimineaţa pe nemâncate şi apoi să o folosiţi ori de câte ori e nevoie în trebuinţele dumneavoastră de acasă, din familie, la sfintele icoane. Ajută foarte mult la limpezirea minţii, la izbăvirea de farmece şi de lucruri necurate şi care dă sănătate”, a fost sfatul pe care ÎPS Irineu l-a dat tuturor celor care au participat la slujba de dimineaţă.

Slujba de Bobotează este una specială

Preoţii au ieşit apoi în curtea bisericii unde au fost aliniate butoaiele cu apă. Slujba de sfinţire a apei este una cu totul şi cu totul specială, iar faptul că este săvârşită sub cerul liber o face şi mai frumoasă. Toate elementele naturii, începând cu cerul şi terminând cu izvoarele şi toată fătura sunt invocate în această rugăciune. „Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară. Astăzi, Soarele cel neapus a răsărit, şi lumea cu lumina Domnului se luminează. Astăzi, luna cu raze luminoase luminează pământul. Astăzi, stelele cele luminoase, cu lumina strălucirii lor, lumea înfrumuseţează. Astăzi, norii rourează din cer omenirii ploaia dreptăţii”, sunt cuvintele care s-au auzit în curtea bisericii.

Mitropolitul Olteniei i-a botezat pe credincioşi

Cu busuiocul înmuiat în Aghiasmă Mare, Mitropolitul Olteniei a stropit apoi creştetele credincioşilor care au primit botezul ca pe o mare binecuvântare. Urmând îndemnului preoţilor, nimeni nu a plecat acasă fără ca să-şi umple înainte sticluţa cu Apă Mare. Cu toate că jandarmii s-au aflat la datorie pentru a preîntâmpina orice neînţelegere, oamenii au fost, de această dată, înţelegători şi au aşteptat să le vină rândul în linişte. „Iau Apă Mare în fiecare an şi nu trebuie să lipsească din casa nimănui. Ea aduce sănătate, aşa cum s-a spus aici la slujbă, şi ne fereşte de lucruri rele. Când sunt bolnavă mă ajută şi dacă iau o înghiţitură mică dis-de-dimineaţă. Are mare putere vindecătoare dacă ai credinţă”, ne-a mărturisit o bătrânică pe jumătate ascunsă într-o broboadă neagră. Tocmai îşi umpluse sticluţa cu Aghiasmă şi şi-o aşeza într-o sacoşă. Zâmbetul ei larg şi sincer spunea totul despre bucuria specială pe care ţi-o lasă în suflet sărbătoarea de Bobotează.