Alina nu poate vedea lumina sărbătorilor de iarnă

0
250

Prin ochelarii cu dioptrii foarte groase, Alina Bîrjega bâjbâie drumul său, unul şi mai greu ca până acum. Luminile strălucitoare ale sărbătorilor, care pâlpâie peste tot, nu pătrund şi în tărâmul de ceaţă care o ameninţă cu toată cruzimea. Dacă doriţi să faceţi o faptă bună, care contează mai mult decât un sac plin de jucării sau cutiile cu dulciuri de sub brăduţ, întindeţi-i o mână de ajutor. Puţinul fiecăruia dintre noi se adaugă şi poate vom reuşi împreună să adunăm suma de 3.000 de lei pentru operaţia care-i va lumina Alinei aceste sărbători.   

nevazator 2Este început de decembrie, fără ninsoare, dar cu un soare mulţumitor pentru oamenii care aleargă grăbiţi după cumpărături şi iar cumpărături. În magazine e cald şi bine, cântă colindele şi toate sunt aranjate respectând un decor de poveste: brăduţi cu mii de globuleţe strălucitoare, sute de jucărioare, cărticele şi cadouri frumos împachetate. La noapte este aşteptat să vină Moş Nicolae şi forfota este, aşadar, mare pentru că fiecare copilaş cuminte, fiecare membru al familiei trebuie să-şi găsească darul său în ghetuţe.

Într-o astfel de zi, învăluită în magia sărbătorilor, Alina urcă cu mare greutate cele câteva scări ale redacţiei noastre şi păşeşte înăuntru. Este mică de statură şi poartă o pereche de ochelari, cu dioptrii foarte mari, care îi ascund jumătate din chip. Aerul său dezorientat cere ajutor şi se scuză de câteva ori că nu mai poate să se ţină pe picioare. Când se aşează pe scaun, are nevoie de câteva secunde ca să-şi potolească răsuflarea. Primele cuvinte i se îneacă în lacrimi. „În postul Crăciunului, doresc să se mediatizeze şi cazul meu… Sper ca oamenii, craiovenii, să aibă suflet şi pentru mine”, apoi se opreşte brusc. De altfel, întreg dialogul cu Alina este permanent întrerupt de pauze, când se gândeşte mult dacă este bine sau nu să continue, dacă nu cumva este deplasat gestul său.

Un suflet chinuit

Actele medicale pe care le întinde în locul cuvintelor şi faptul că abia mai distinge chipurile oamenilor, deşi stau la nici un metru în faţa sa, o conving să meargă totuşi mai departe, să ceară ajutor. „Îmi doresc să văd, să nu depind de nimeni. Dacă rămân nevăzătoare, mă nenorocesc definitiv”. Alături de suferinţă, în glas i se citeşte umilinţa cu care se luptă să-i facă faţă. Cu o singură excepţie, o familie de prieteni care i-au stat permanent alături în cei peste 10 ani de suferinţă, nimeni nu cunoaşte drama acestui suflet chinuit. A preferat să păstreze totul pentru sine şi să spere într-o minune, care, din păcate, nu a mai venit.

Şi, iat-o acum, în prag de sărbători, pe Alina Bîrjega cum se deplasează, sprijinindu-se de zidurile clădirilor sau de câte un braţ binevoitor, pentru a-şi oferi o ultimă şansă la o viaţă cât de cât normală. La cei 46 de ani ai săi, nu are cu ce se mândri, nu are pentru ce zâmbi, iar singura dorinţă este să nu-şi piardă definitiv vederea.

Ochiul stâng este pierdut definitiv

Pe raportul său medical sunt detaliate mai multe boli oftalmologice. Aplecându-se la câţiva centimetri deasupra foilor, Alina face eforturi supraomeneşti ca să le citească, apoi renunţă şi ni le întinde. Doctorul Felicia Ciolacu, de la Cabinetul de Oftalmologic Onioptic din Craiova, i-a făcut toate testele posibile şi a ajuns la concluzia că ochiul stâng este pierdut definitiv. În termeni medicali, este afectat de un „glaucom primitiv cu unghi deschis”, „cataractă complicată, matură” şi „dezlipire de retină veche”. „Când m-a pus la aparate, mi-a văzut retina dezlipită, iar, în spate, ochiul este inundat în sânge. M-a întrebat doamna doctor cum a fost posibil să ajung în halul acesta. E ruşinos ce spun acum, dar, da, am fost bătută şi izbită cu capul de pereţi”. După astfel de mărturisiri, Alina îşi găseşte cu greu cuvintele şi este nevoie să reînnodăm noi firul. „La ochiul drept, am o miopie mare, cu astigmatism. Uitaţi-vă cum arată ochiul meu…”, spune, îndepărtându-şi ochelarii, timp de câteva secunde. „Am o miopie severă, de -13, la ochiul drept. Vederea mea este undeva la 35% acum şi se agravează foarte repede”.

Miopia i-a avansat şi la celălalt ochi

Alinei Bîrjega i s-a recomandat o operaţie care să-i corecteze cataracta de la ochiul drept şi să-i salveze întrucâtva acest ochi care o mai ajută. Cu tristeţe, ne spune că nu poate să facă acest pas deoarece nu dispune de bani nici măcar pentru tratamentul de care va avea nevoie după intervenţia chirurgicală. Din acest motiv, operaţia nu a putut fi nici măcar programată. „Venitul meu este mic, am 272 de lei din indemnizaţia de handicap, pentru că am şi un handicap locomotor din naştere. Eu am fost un copil provenit dintr-un avort spontan şi am avut multe diformităţi, dar i-am mulţumit lui Dumnezeu că trăiesc. Mulţi ani am trăit cu această sumă – eu, soţul şi fetiţa – până ce s-a dat legea cu pensia de invaliditate, care este de 400 de lei. Din venitul de 672 de lei, trebuie să le plătesc pe toate”. Ca să poată să suporte această intervenţie chirurgicală, Alina ar trebui să nu se atingă vreo 6 luni de nici un leu din bănişorii aceştia, incluzând aici şi hrana. Problema este că acum, după ani în care a tot lăsat să treacă timpul, miopia i-a avansat şi nu mai poate să amâne lucrurile, fiindcă, la capătul drumului, o aşteaptă doar întunericul.

„V-aş da mii de îmbrăţişări…”

nevazator 1Locuieşte într-o garsonieră de cămin, pe strada Putnei, care este compusă dintr-o cameră şi un hol, pe care l-a transformat în bucătărie. Locuinţa aceasta se află la etajul trei şi presupune un efort supraomenesc de a urca şi coborî scările. Chinuitor este şi faptul că trebuie să împartă baia şi duşul cu toţi ceilalţi locatari de pe palier. Dar aceste detalii sunt nimicuri pe lângă necazurile pe care le-a îndurat. Când încearcă să vorbească despre căsnicia sa, chipul Alinei se crispează de durere. Nu poate spune decât că a avut un soţ violent, care, în cele din urmă, şi-a dat sfârşitul în braţele ei. „Fetiţa pe care o am este absolut normală. A terminat liceul şi aş fi vrut să continue cu facultatea. Dar, ca toţi copii, vrea să aibă şi ea bucuriile ei. Sufăr pentru ea, fiindcă mă gândesc că ar vrea să aibă o mamă normală…”.

Alina plânge uşor, dar lacrimile abia i se zăresc prin sticla groasă a ochelarilor. Când se ridică brusc de pe scaun, ghicim că se luptă cu o suferinţă mult prea mare pe care nu o poate exterioriza în cuvinte şi preferă să-şi ia la revedere. O încurajăm spunându-i că poate va fi mai bine, că poate-poate se vor găsi oameni să-i ofere măcar un strop din puţinul lor. „Cred că v-aş da mii de îmbrăţişări dacă ar fi aşa…”. Înţelegem abia acum că, după zeci de ani de suferinţă, timp în care şi-a pierdut un ochi şi mai are foarte puţin de a-l pierde şi pe celălalt, numai o disperare uriaşă a mânat-o pe această femeia spre redacţia noastră şi, prin intermediul acestui articol, spre toţi oamenii de bine care ar putea să o ajute, cu cât de puţin.

Alina Bîrjega are nevoie urgent de o operaţie pentru cataractă la ochiul drept ale cărei costuri ajung la suma de 3.000 de lei, bani pe care nu îi are. O puteţi ajutam donând bani în contul deschis la CEC Bank, RO13CECEDJ0508RON1059369, pe numele ei.