Sesiune de informare a studenţilor privind Regio

0
389

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului organizează joi, 8 decembrie 2011, la Casa Universitarilor, începând cu ora 9.30, Sesiunea de informare a studenţilor/masteranzilor din centrul universitar Craiova privind Regio – Programul Operaţional Regional. Întâlnirea face parte din Planul de Acţiuni 2011 pentru implementarea Planului de comunicare pentru POR 2007 – 2013 şi are ca scop informarea tinerilor cu privire la beneficiile pe care le aduc proiectele finanţate prin Regio în Regiunea Sud-Vest Oltenia, contribuţia programului la dezvoltarea comunităţii din această regiune precum şi informaţii utile despre program din perspectiva viitoarei cariere a tinerilor. Gabriel Friptu, director general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, va participa la lucrările sesiunii de informare care va fi moderată de Gabriel Giurgiu, prezentator TVR 1. La întâlnire sunt aşteptaţi peste 40 de studenţi, iar agenda evenimentului cuprinde prezentarea programului şi a rezultatelor acestuia.