Rata somajului scade la 7,3%

0
455

Rata şomajului a fost de 7,3% în luna octombrie 2011, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul atins în luna octombrie din anul 2010. Numărul şomerilor pentru luna octombrie din anul curent este de 727 mii persoane, în scădere faţă de luna precedentă (755 mii), şi în uşoară creştere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (723 mii).
Rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,4% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani) rata şomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna octombrie 2011 (6,5% în cazul barbaţilor şi 4,7% în cel al femeilor). Rata şomajului în rândul tinerilor (sub 25 ani) a scăzut de la 23,3% în octombrie 2010 la 22,8% în trimestrul al doilea al anului 2011(ultimele date oficiale disponibile).