Se deschide punct de lucru pentru eliberarea paşapoartelor în oraşul Bechet

0
311

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) va avea un nou punct de lucru în judeţul Dolj. Deschiderea oficială are loc mâine, 7 noiembrie, începând cu ora 11:00, la sediul Primăriei Oraşului Bechet din strada A. I. Cuza nr. 100, unde va funcţiona punctul de lucru. După data inaugurării, cetăţenii vor putea depune cereri şi solicita eliberarea paşapoartelor în zilele de joi, între orele 9:30 şi 14:30, o dată la două săptămâni.

Înfiinţarea punctului de lucru al SPCEEPS Dolj în oraşul Bechet a fost aprobată prin Ordin al Prefectului, noua unitate urmând să deservească toţi cetăţenii din oraşul Bechet şi localităţile învecinate. Aceştia vor putea depune aici cererile pentru obţinerea de paşapoarte simple electronice, documentele fiind eliberate de acelaşi punct de lucru al SPCEEPS.