Decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, amânată din nou

0
364

 decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu urmează să fie introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de săptămâna aceasta, potrivit unor surse la curent cu situaţia, citate de postul bulgar naţional de radio (BNR). Guvernul bulgar şi-a exprimat în repetate rânduri speranţa ca o aderare parţială la Schengen să fie supusă unui vot în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) dinperioada 8-9 octombrie. Însă pe agenda reuniunii se află doar probleme referitoare la criza refugiaţilor şi controlul la frontiere. Extinderea zonei Schengen nu figurează pe agenda reuniunii JAI, potrivit unor reprezentanţi ai preşedinţiei luxemburgheze a UE, citaţi de BNR, potrivit site-ului Novinite.com.