Piţurcă a stabilit stranierii pentru „dubla” cu Turcia şi Olanda

0
377

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a anunţat ieri după-amiază lista finală a stranierilor convocaţi pentru partidele cu Turcia şi Olanda (12 şi 16 octombrie), din preliminariile CM 2014.

Deşi iniţial se aflau în lotul lărgit, tehnicianul a renunţat la Bănel Nicoliţă (Saint Etienne), George Florescu (Arsenal Kiev) şi Daniel Niculae (FC Kuban Krasnodar).

Lotul definitiv al „tricolorilor” va fi anunţat duminică seară, după desfăşurarea derby-ului Steaua – CFR Cluj, pentru ca luni, de la ora 12:00 toţi jucătorii să se prezinte la Casa Fotbalului pentru reunirea oficială.

Cei convocaţi sunt următorii: Pantilimon (Manchester City), Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion), Dorin Goian (Spezia), Paul Papp (Chievo), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Răzvan Cociş (FC Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Torje (Granada), Bogdan Stancu (Orduspor), Ciprian Andrei Marica (Schalke 04), Adrian Mutu (AC Ajaccio).

Sneijder, out cu România

Tot ieri, Louis van Gaal a anunţat lotul de jucători cu care naţionala Olandei va aborda partidele cu Andorra şi România. Îmbucurător pentru „tricolori” este faptul că absentează Wesley Sneijder (Inter Milano), neselecţionat din cauza unei accidentări suferite în urmă cu câteva zile.

Lotul arată astfel: Maarten Stekelenburg (Roma), Michel Vorm (Swansea), Kenneth Vermeer (Ajax), John Heitinga (Everton), Daryl Janmaat (Feyenoord), Bruno Martins Indi (Feyenoord), Nick Viergever (AZ), Ron Vlaar (Aston Villa), Ricardo van Rhijn (Ajax), Urby Emanuelson (Milan), Nigel de Jong (Milan), Kevin Strootman (PSV), Rafael van der Vaart (Hamburg), Ibrahim Afellay (Schalke), Klaas-Jan Huntelaar (Schalke), Jeremain Lens (PSV), Luciano Narsingh (PSV), Robin van Persie (Manchester United), Dirk Kuyt (Fenerbahçe), Ruben Schaken (Feyenoord).