Întrevederea de ieri dintre ministrul Justiţiei şi ambasadorul SUA a constituit un bun prilej pentru un schimb deschis de puncte de vedere şi o „discuţie fructuoasă în spiritul cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral”, potrivit unui comunicat comun al celor două instituţii.
„Astăzi, 5 septembrie 2017, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul justiţiei, şi doamna conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat, au primit vizita E.S. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, a fost evidenţiată cooperarea româno-americană, bazată pe parteneriat şi colaborare în domeniul justiţiei, cu accent pe promovarea de schimburi de bune practici in ariile de interes comun. Întrevederea de astăzi a constituit un bun prilej pentru un schimb deschis de puncte de vedere şi o discuţie fructuoasă în spiritul cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral”, se arată într-un comunicat de presă comun al Ministerului Justiţiei şi Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a avut, ieri-dimineaţă, o întâlnire care a durat peste două ore cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la sediul ministerului. În urma întrevederii, Klemm a afirmat că „discuţiile au avut loc într-un spirit de cooperare”, precizând că dialogul a fost „eficient”.
„Am avut o discuţie foarte eficientă cu domnul ministru Toader, în această dimineaţă, într-un spirit pozitiv, care trebuie să existe în cadrul parteneriatului nostru strategic. Vom transmite o declaraţie comună pe parcursul acestei zile. Discuţiile au avut loc într-un spirit de cooperare. Am făcut schimb de informaţii şi păreri şi abia aştept să lucrez mai departe cu ministrul şi Guvernul”, a spus Klemm, după întâlnirea cu Tudorel Toader, de la sediul Ministerului Justiţiei.
Întâlnirea a avut loc la solicitarea ambasadorul SUA la Bucureşti, după ce Hans Klemm s-a declarat „îngrijorat” de unele modificări propuse de ministrul Toader la legile Justiţiei.