Valorificarea patrimoniului cultural, un proiect de peste 1,4 milioane de euro

0
415

Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, în calitate de membru al unui Consorțiu format din 8 parteneri din ţări ale Uniunii Europene, implementează proiectul „FINCH – Impactul finanțării asupra dezvoltării regionale cu privire la valorificarea patrimoniului cultural”. Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul INTERREG Europe, Axa Prioritara 4, Obiectivul Specific 4.1 – Imbunătăţirea politicilor privind patrimoniul natural şi cultural.

Membrii Consorțiului sunt : Regiunea Piemont (Italia) – Lead Partner, Universitatea din Torino (Italia) – Partener Consultativ, Banca de Dezvoltare Regională Sachsen-Anhalt (Danemarca), Regiunea Lodzkie (Polonia), ADR SV Oltenia (România), Regiunea La Rioja (Spania), Regiunea Thessaly (Grecia), Consiliul Regional South Ostrobothnia (Finlanda).

Un proces de învățare interregională

Obiectivul principal al proiectului este creșterea impactului economic şi social al activităților legate de valorificarea patrimoniului cultural în regiunile partenere prin îmbunătățirea instrumentelor de politica adresate. Bugetul total al proiectului este de 1.465.165 euro, din care 139.425 euro sunt alocați Agenției pentru Dezvoltare Regională SV Oltenia. Valoarea finanțării din Fondul European de Dezvoltare Regională, acordată Agenției pentru Dezvoltare Regională SV Oltenia, este de 118.511,25 euro. Durata proiectului este de 54 de luni şi se va derula în două faze. „Prima fază (30 de luni) presupune desfășurarea unui proces de învățare interregională, care se va finaliza prin elaborarea unui plan de acțiune. În faza a doua (24 de luni), se va monitoriza implementarea Planului”, a precizat Magda Lungu, manager comunicare. 

Un bun punct de plecare pentru implementarea proiectului

Timp de două zile, luna trecută, liderul de proiect – Regiunea Piemonte și Partenerul Consultativ Universitatea din Torino, au co-organizat întâlnirea de lansare a proiectului FINCH la Torino, Italia. „Participarea activă la întâlnirea de proiect a tuturor partenerilor a reprezentat un bun punct de plecare pentru implementarea proiectului și atingerea obiectivelor acestuia. Profesorii de la Universitatea din Torino au efectuat o introducere cu privire la instrumentele financiare și parteneriatul public-privat, aspecte esențiale ale proiectului”,  susţien managerul de comunicare.

„Legătura directă se referă la salarii și venituri, care vor fi reinvestite în economie”

Magda Lungu a  mai spus că unul dintre cele mai importante concepte discutate în cadrul întâlnirii de la Torino este că toate cheltuielile din sectorul cultural sunt capabile să influențeze întreaga economie locală. „Legătura directă se referă la salarii și venituri, care vor fi reinvestite în economie. Arta și cultura activează dinamismul economic, astfel încât resursele investite în cultură pot fi transformate în valoare adăugată printr-un proces de acumulare și repartizare in teritoriu. In acest sens, ar fi necesar un contract de cooperare pe termen lung între o entitate privată și o entitate publică (cu rol de coordonare și control), cu avantaje pentru ambele părți”, a conchis managerul de proiect.

 

FINCH promovează dezvoltarea instrumentelor financiare și a parteneriatului public-privat în politicile locale și regionale de valorificare a patrimoniului cultural pentru a spori impactul social și economic pe termen lung.