Învăţământul, în continuă schimbare cel puţin până în 2016 – Bacalaureatul se modifică după Legea Educaţiei

0
397

Începând cu 1 septembrie a.c. vor intra în vigoare  metodologiile de aplicare a Legii Educaţiei, care vor modifica şi regulile bacalaureatului. Primii elevi care vor susţine examenul naţional după noua formulă. prevăzută în Legea Educaţiei sunt cei care vor intra în clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013, aceştia urmând să dea şi probe trandisciplinare, de verificare a cunoştinţelor la mai multe materii.

La finalul învăţământului liceal absolvenţii vor primi diploma de absolvire şi foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional, care atestă finalizarea studiilor liceale şi care conferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul postliceal, precum şi dreptul de susţinere a examenului de bacalaureat. Spre deosebire de anii anteriori, conţinuturile programelor de examen sunt stabilite de Ministerul Educaţiei se dau publicităţii elevilor la începutul primei clase de liceu, în condiţiile legii. În ultimul an de studiu se vor stabili doar calendarul, metodologia, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului.

Rămân în vigoare probele de competenţe

Conform noii metodologii, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea a trei probe orale sau chiar patru în cazul elevilor care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale şi trei probe scrise.

Probele orale vor fi următoarele: proba A de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, proba B de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, proba C de evaluare a competenţei lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională studiate pe parcursul învăţământului liceal şi proba D de evaluare a competenţelor digitale.

La probele C şi D, rezultatele evaluării se exprimă prin nivelul de competenţă corespunzător Cadrului european comun de referinţă pentru limbi străine şi utilizare a calculatorului. Elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine sau de calculator au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea acestor rezultate la cerere şi conform unei metodologii aprobate prin ordin al Ministrului Educaţiei.

Proba scrisă la o limbă străină pentru profilul umanist

În ceea ce priveşte probele scrise, comună va fi doar evaluarea la limba şi literatura română (probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările) şi proba scrisă la limba şi literatura maternă (probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale). Apoi încep diferenţierile, în funcţie de profil. De această dată, elevii vor avea la îndemână mai multe opţiuni. Pentru profilul real din filiera teoretică, celelalte două probe scrise vor fi matematică şi proba transdisciplinară din ştiinţe (fizică, chimie, biologie).

Elevii profilului umanist din filiera teoretică vor da probe scrise la o limbă de circulaţie internaţională şi o probă transdisciplinară din geografie, istorie şi ştiinţe socio-umane. Pentru elevii din filiera tehnologică, următoarele două probe scrise vor fi: probă scrisă disciplinară specifică profilului şi probă transdisciplinară specifică domeniului de pregătire. Cei din filiera vocaţională, vor susţine probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării, şi probă transdisciplinară specifică profilului sau specializării.

Examenul naţional de bacalaureat se va considera promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care au susţinut probele orale şi probele scrise şi care au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre probele scrise şi o medie aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obţinute la probele scrise cel puţin egală cu 6. În cazul nepromovării examenului naţional de bacalaureat, elevilor le vor putea fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările A, B, C şi D, respectiv rezultatele la probele scrise, care au fost promovate cu cel puţin nota 5.