Cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice

0
500

Ieri, 5 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Calafat au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în afara localității Maglavit, a avut loc un accident de circulație. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani, din localitatea Moțăței, pe DN 56 A, din direcția Calafat – Craiova, a părăsit partea carosabilă, întrând într-un şanţ de colectare a apelor pluviale. În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştient şi cooperant. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.