Ford România a anunţat ieri şase noi programe de antreprenoriat social, care vor fi finanţate de Ford Motor Company Fund – latura filantropică a companiei. Proiectele se desfăşoară în cadrul nou lansatului Centru de Resurse şi Angajament Ford din Craiova (CRAF), inaugurat în luna octombrie a anului trecut.
Conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, a îmbunătăţi potenţialul economic şi nivelul de trai al locuitorilor din Oltenia, Centrul este subiectul unei investiţii totale de un milion de dolari în decurs de patru ani realizată de Ford Motor Company Fund în colaborare cu partenerul său internaţional, GlobalGiving. Noul Centru este, de asemenea, rezultatul unei colaborări cu Asociaţia Pentru Educaţie SV Oltenia (EDUCOL), o organizaţie non-profit locală care urmăreşte să maximizeze oportunităţile de instruire antreprenorială şi dezvoltare pentru tineri, şi cu Primăria Municipiului Craiova, care pune la dispoziţie clădirea.
“ O varietatea de propuneri pe care le-am primit în acest an”
La fel ca anul trecut, Educol a demarat o competiţie între elevii de la diferite facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova, oferind totodată consiliere şi îndrumare, cu scopul de a-i ajuta pe studenţi să definească propunerile înainte de a le transmite spre analiză către organizaţie, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova şi Federaţia Studenţilor Universităţii din Craiova. „Am fost foarte fericită să văd numărul mare şi varietatea de propuneri pe care le-am primit în acest an. Se pune un accent deosebit pe îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin proiecte care abordează nevoile comunităţii, în diverse domenii, de la agricultură la asistenţă medicală şi educaţie. Pasiunea şi angajamentul tuturor studenţilor sunt impresionante”, a declarat Debbie Chennells, manager Ford Fund, Ford Europa.
“Studenţii noştri se mobilizează şi acţionează pentru a moderniza comunitatea”
Cele şase proiecte noi se vor alătura celor trei proiecte aflate în prezent în curs de dezvoltare la CRAF, care au primit deja granturi: EcOil-Cuv (ce vizează colectarea uleiului uzat dedicat reciclării şi transformarea sa în săpun organic, cu scopul de a micşora impactul negativ asupra mediului); GoBike Craiova (centre de închierere a bicicletelor la preţ accesibil pentru a stimula mobilitatea şi un stil de viaţă sănătos); Centrul de Asistenţă şi Îndrumare Şcolară şi Socială (un program afterschool conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate şi care este bazat pe o serie de cursuri de limbi străine). „Iată că, în loc să migreze spre oraşe mai promiţătoare, studenţii noştri se mobilizează şi acţionează pentru a moderniza comunitatea cu mijloacele puse la dispoziţie de Ford Fund”, a declarat Leonardo-Geo Mănescu, managerul CRAF şi preşedinte al EDUCOL.
“ Aştept cu nerăbdare să văd rezultatele implementării acestor proiecte”
Peste 35 de studenţi vor lucra împreună la implementarea proiectelor, alăturându-se celor deja prezenţi la Centrul de Resurse şi Angajament Ford. Centrul le permite studenţilor şi proaspăt absolvenţilor Universităţii din Craiova să construiască programe sociale inovative şi sustenabile, prin intermediul cărora să încurajeze progresul şi economia comunităţii. „Este remarcabil să vedem atât de multe idei inedite. Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din regiune, este încurajator să vedem că tinerii noştri au un mare potenţial. Sunt impresionat de impactul activităţilor de la CRAF şi de simţul de responsabilitate socială al studenţilor noştri din Craiova. Le doresc mult succes şi aştept cu nerăbdare să văd rezultatele implementării acestor proiecte în comunitatea noastră”, a adăugat Ian Pearson, preşedintele Ford România.
“Mă bucur enorm să văd tineri implicaţi în iniţiative”
Ford Fund lucrează la nivel global făcând investiţii strategice pentru consolidarea comunităţilor, îmbunătăţind educaţia şi promovând condusul defensiv ca parte a iniţiativei sale „Operation Better World”. „Mă bucur enorm să văd tineri implicaţi în iniţiative ce se adresează direct comunităţii locale şi oferă soluţii la nevoile locuitorilor Craiovei. Susţinem fără ezitare proiectele, ca şi anul trecut. Mult succes celor 6 echipe selectate anul acesta, în număr dublu faţă de 2018!”, a declarat Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova. Activităţile recente ale Ford Motor Company Fund în România includ reabilitarea heliportului spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova şi amenajarea spaţiului de joacă a două grădiniţe din Craiova (Grădiniţa nr. 5 „Îngeraşii” şi Grădiniţa nr. 33 Făcăi). De asemenea, în cursul lunii iunie, Ford România, împreună cu partenerul său, Napoca Rally Academy, va desfăşura cursurile graitute de conducere defensivă Ford Driving Skills for Life în Piteşti, Bucureşti şi Timişoara. DSFL este mult premiatul program gratuit de conducere preventivă al Ford, la care participă anual peste 1000 de tineri şoferi din România şi peste 2500 de elevi în cadrul sesiunilor desfăşurate în şcoli.
Cele şase proiecte câştigătoare care vor primi granturi cu valoare cuprinsă între 15.000 şi 30.000 de dolari pentru a fi dezvoltate sunt:
AgeleSS – Shoes, Sneakers and More: Recondiţionarea pantofilor vechi pentru a produce încălţăminte accesibilă, reducând în acelaşi timp impactul negativ pe care milioane de perechi de pantofi îl au asupra mediului în fiecare an.
ASKS – Academy of Science, Knowledge and Skills: Încurajează din ce în ce mai mulţi tineri să se apropie de Ştiinţe, Tehnologie, Inginerie şi Matematică prin workshop-uri dedicate, o tabără de vară şi legături cu business-uri locale care asigură experienţă reală pentru participanţ
GRENA – Green Nature for Healthy Life: Construcţia unor sere care vor îmbunătăţi recoltele, dezvoltarea unor noi varietăţi de plante care sunt adaptabile la schimbările climatice, sprijinirea fermierilor mici şi înfiinţarea unor workshop-uri dedicate unui stil de viaţă sănătos pentru tineri.
H4H – Human for Human: Un centru de reabilitare care va acoperi mai multe zone de interes medical, oferind acces îmbunătăţit la informaţii şi sfaturi profesioniste, terapie fizică, logopedie, educaţie psiho-socială, sprijinind dezvoltarea personală a tinerilor.
NAO: Un program inovator software dedicat roboţilor NAO care va asigura implicarea interactivă şi emoţională a copiilor diagnosticaţi cu autism în timpul sesiunilor de terapie.
MarCo: Afacere dedicată zonei de marketing şi comunicare care va sprijini ONG-urile concentrate pe binele comunităţii şi întreprinderile sociale CRAF care au nevoie de ajutor în zona comunicării. Studenţii vor putea să câştige experienţă foarte valoroasă la nivel practic.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord